VĂ INVIT INTR-O CĂLĂTORIE PRINTRE AROMELE ŞI CULORILE DIN FARFURII ŞI PAHARE !
Dar sunt "...ca acele călăuze care merg în fața ta dar nu întorc capul să vadă dacă îi urmezi".
BON VOYAGE !
ADRIANA

miercuri, 8 august 2018

Poveste despre o zi cu Sara

Motto "Exista doua feluri de copii: al meu si needucati"
Sau, cel putin asta este convingerea majoritatii parintilor, ca sa nu mai zic a bunicilor pentru care nepotiii sunt ceva.... asa....ce nu s-a mai vazut, nu s-a mai pomenit, nepotii lor sunt "cei mai cei" si "cei mai cei" !
Si adevarul este ca .... nu-i prea poti contrazice.
De cateva zile am aflat si eu cam ce inseamna sa ai responsabilitatea unui nepot. Nu sunt genul de bunica clasica, inconjurata de nepoti, cu nicio alta preocupare in afara lor. Imi iubesc enorm nepotii dar responsabilitatea cresterii lor o las, in totalitate, parintilor. Asa mi se pare normal. Nu am tremurat niciodata de dorul de a fi bunica. Nu am stabilit eu momentul cand copiii mei au hotarat sa devina parinti. Nu ma amestec in educatia pe care copiii mei o dau copiilor lor. Este strict problema lor. Daca-i pot ajuta cu ceva, ok ! Daca mi se cere un sfat, il dau cu cea mai mare placere. Nici nu i-as zice sfat, mai degraba o parere personala, care poate fi luata in consideratie. Sau nu !
Revenind .
Cum spuneam, de cateva zile, Sara,  cea mai mica dintre cei patru nepoti, e la mine. In ciuda lipsei de experienta in materie de "buniceala" nu mi se pare dificil; incerc sa-mi reaminesc ce faceam si cum ma comportam cand  copiii mei erau de varsta ei. (Doamneeeee, ce batrana sunt ! Si cata treaba mai am!).
Vreme frumoasa, ne petrecem mai tot timpul pe-afara. Si, de aici incepe, de fapt, povestea mea.
Mergem, de regula, la "locul de joaca" pentru ca acolo sunt multi copii, are cu cine sa se joace. Las la o parte aspectul locului respectiv - nu comentez. Mentionez numai praful, mizeria si numarul mare de copii , peste 11-12 ani, care ar putea avea si alte preocupari in afara toboganului. Nu ma obliga nimeni sa stau acolo. Schimb locul, merg la o terasa care are si "loc de joaca"

Frumos, civilizat, curat, nu se servesc bauturi alcoolice, meniul este adaptat copiiilor, pana si ingheta este facuta artizanal.
Cativa copii, insotiti de bunici si mame. Perfect, ma gandesc.  Mergand la Gradinita de la varsta de doi ani si ceva, Sara este un copil sociabil, dornic mereu de compania copiilor, indiferent de varsta. Merge la ei, se prezinta si intreaba daca este acceptata in jocul lor.

Pana aici, nimic deosebit, as zice eu. Asa mi se pare normal sa se comporte, asa a fost invatata !  Dar, se strange sufletu-n mine cand aud raspunsurile fetitelor: "sa nu pui mana pe jucaria mea" , "toate jucariile sunt ale mele" paranteza - jucariile fac parte din dotarea terasei- "pleaca de aici ca ma deranjezi", "tu nu ai voie sa te sui in leagan, pentru ca nu vreau eu", "mamiiii, uite fetita asta nu se da la o parte sa trec eu". Evident, toate replicile alintat-smiorcaite.
Nu ma amestec, vreau sa vad reactia Sarei.
Si, in mine, se strange sufletul de doua ori ! Ascultatoare, Sara da inapoi jucaria, se da la o parte sa faca loc fetitei mult mai mare ca ea, isi gaseste alt loc de joaca.
Mamele si bunicile -sau ce-or fi fost- mandre posesoare de fleortaite-smiorcaite progenituri, nici nu catadicsesc sa-si intrerupa ocupatiile: nasu-n telefon sau savuratul mancarii ! Timp in care, copilul zbiara ca din gura de sarpe folosind si niste expresii...
O sa spuneti: "sunt copii. Nu stiu ei "ce si cum"
Contrazic: copiii reproduc un stil de viata al familiilor din care provin. Familii care, pe langa faptul ca nu se ocupa deloc de educatie, le lasa si libertatea de a agresa verbal sau fizic alti copii. 
Motto-ul lor? "Trebuie sa stie sa se descurce in viata, sa nu fie un mototol. Ce, al meu e mai prost?" 
Raspunsul meu: "DA". Si acum, ca acum! Dar sa vezi cand o creste cata mai prostu' o sa fie ! O sa ai cu ce te mandri !!! Dar atunci, tu, parinte, o sa fii primul care o sa regrete ! Si vei suferi crunt ! Copiii pot  fi un dar nemaipomenit sau un blestem. Depinde cum ii cresti.......................
Pentru comparatie, parca pusa cu mana, la intoarcerea acasa, ne oprim in parcul din fata blocului. Si iar gasim niste copilasi insotiti de parinti. In cateva minute, se jucau toti trei de parca se cunosteau de cand lumea ! Sara le-a dat jucariile ei si nu s-au certat niciun moment pentru suprematia asupra galetusei sau pestisorului. Eu schimb doua vorbe cu parintii. Venisera din Spania, unde lucrau. Venisera cu copiii la bunicii de la Campulung. Nu lasasera copiii la bunici, sa se distreze si ei, desi erau in concediu, ar fi meritat.
Erau, in permanenta alaturi de ei, de copii. Acolo, in Spania, copiii merg la Gradinita. Si rezultatele se vedeau ! Clar si  pentru un ochi mai putin atent.  Copiii, unul trei, celalalt patru ani, se comportau ca niste copii obisnuiti cu viata publica - evident, la nivelul lor. Se exprimau, ca si Sara, fara niciun fel de inhibitii, "te rog" "scuza-ma" si "multumesc" fiind cuvinte obisnuite in vocabular. Si parintii nu pareau niscai "crema intelectualitatii". Sunt oameni simpli, muncitori, care au plecat chiar sa asigure un viitor mai bun copiilor lor. Si care, au inteles ca, daca tot pun copiii pe primul plan, i-au luat cu ei ca, de mici, sa se deprinda cu alt  mod de viata. Ca avem suficiente exemple de teoretic "plec pentru copii" si practic- dezinteres total fata de copiii ramasi acasa !
Vreau sa fiu bine inteleasa: nu critic si nu judec pe nimeni. Fiecare isi face viata cum doreste si face ce crede de cuviinta cu copilul lui.
Dar, as zice sa nu ne mai miram ca rezultatele sunt cele care sunt, ca, de treizeci de ani nu reusim sa ne integram in lumea pe care ne-am dorit-o in '89 !
Dam vina pe "sistem" (indiferent care) fara sa analizam ca noi, fiecare in parte, nu facem nimic pentru a ne schimba si, in final, a schimba ceva.
Ca exemplu: de ce la Gradinita la care merge Sara, aici in tara, sunt educatoare care se ocupa, la modul cel mai concret, de educatia copiilor (si rezultatele sunt cele care sunt) dar  avem mai multe exemple de "Gradinite" unde , daca educatoarele nu fac nimic, e bine ! Zici merci ca nu-ti iei copilul batut acasa ! Nu fac parte din acelasi sistem? 
Si e valabil in toate domeniile.
Asa ca....mai usor cu sistemul, pe scari ! Si mai multa atentie noi, la fiecare dintre noi. 
Ca omul sfinteste locul.
Si, "Maine" va fi rezultatul a ceea ce crestem azi.

P.S. Fotografiile sunt de la "TERASA "IMPREUNA".