NOAPTEA, TARZIU, DESPRE CABERNET BY ENIRA 2009

Este destul de tarziu, noaptea e spre dimineata, dar paharul de vin rosu de langa mine si mailul primit de la un prieten m-au hotarat sa aman intalnirea cu perna si stirile Tv, pe care nu le-am urmarit deloc. Am pierdut ceva? Ma-ndoiesc!.

Beau vin foarte rar, foarte putin, spre deloc.O sticla de vin, obligatoriu de calitate, imi ajunge cateva luni si asta daca-l folosesc si la sosul de friptura!
Am avut insa ocazia sa-mi schimb, iar, parerea despre vinul rosu.
Am tot auzit in jurul meu -si sunt convinsa ca e adevarat- ca vinul, baut cu moderatie, este un adevarat medicament. M-am simtit totdeauna suficient de sanatoasa cat sa ocolesc medicamentele, chiar daca vin pe o cale atat de naturala.
Dar asa cum spuneam, zilele astea am avut ocazia sa gust un......ceva, ce eu una nu-l pot numi vin. Nici macar nu stiam ce beau: ce marca, ce an, ce productie. A fost surpriza totala. A fost, daca vreti transpus in alt registru, "dragoste la prima vedere"! Eu nu ma pricep la detalii tehnice ! Eu vorbesc din punct de vedere al necunoscatorului care are in mana un pahar cu vin, despre care nu stie nimic!
L-am vazut, l-am placut,ce ramane de facut?
Pai ce sa ramana? Ca in orice relatie de dragoste - prietenie, odata primul soc trecut, ramanea sa analizez ce dracu, doamne iarta-ma, a facut ca sa ma cucereasca "brusc, instantaneu si dintr-o data"? Merita sau nu merita sa ne pierdem timpul impreuna? Va spun eu ca merita!
Eu zic ca merita si nu pierdem timpul.
Cum sa vorbesti de pierdere de timp cand duci la gura un pahar de vin rosu si prima data, inainte ca lichidul sa umezeasca buzele, nasul iti este lovit pur si simplu de un miros extraordinar de gradina de vara? Afara e frig, cu multe grade sub zero si cerul sub streasina, iar tu, cu ochii inchisi si nasul in pahar, ai impresia ca esti undeva..........cum sa va spun? Imaginati-va numai, cum miroase gradina de flori a unei case de la tara, dupa o zi de vara caniculara, mai spre seara, cand vipia soarelui a trecut, iar florile au fost stropite din belsug cu apa tanjita toata ziua! Gradina aceea cu flori, mai mult salbatice, sau plantate de bunici fara prea multa stiinta intr-ale horticulturii, dar cu un simt al culorii si aromelor extraordinar. Da, asa mirosea vinul din paharul meu: a vacanta de vara la bunici, a dupa amiaza calda de vara cu flori multe, proaspete, a soare, a bucurie.
Aproape ca as fi vrut sa raman numai cu aceasta amintire a vinului din pahar, fara sa-l si gust. Dar dupa bucuria olfactiva pe care mi-o oferise, merita sa-l sarut.
 Am luat o gura de vin,convinsa fiind ca nu-mi poate spune mai mult gustativ decat olfactiv.
O... ciocolata usoara, fluida, aromata cu un gust usor amarui dar cat sa nu deranjeze. Gust de flori.Un amestec de ciocolata cu flori. Evident, nu am mancat niciodata flori, dar daca as fi facut-o, presupun ca asta ar fi fost gustul lor. Gradina din memoria olfactiva, se lipise de cerul gurii si nu vroia sa mai plece. In cateva secunde, gradina amaruie din gura mea a devenit dulce. O catifea usor dulce, pe masura ce vinul se obisnuia cu mine si eu cu el. Si asta in cateva secunde. Senzatiile m-au traversat cat a tinut drumul vinului dintre buze si intunericul gatului. Odata inghitit vinul, in urma lui, gura mi-a ramas plina de aroma vlastarelor de pomi, primavara. N-o sa-mi spuneti nu vi s-a intamplat sa rontaiti niciodata, evident in gluma, o cracuta tanara de pom fructifer? Ca nu v-ati jucat niciodata cu o cracuta de mar inflorit si nu ati simtit mireasma de pom tanar! Cu siguranta ati facut-o, macar in copilaria de care acum nu vreti sa va mai aduceti aminte! Suntem oameni maturi si responsabili, nu-i asa? N-o sa traim din amintiri!
Ei bine, gustati vinul asta si veti vedea si simti cate amintiri aveti!
Dar luata de val nu v-am spus si despre ce vorbesc! V-am povestit despre "CABERNET BY ENIRA 2009" din gama de vinuri bulgaresti "ENIRA".
Despre celelalte, "Easy by ENIRA", "ENIRA 2006" "ENIRA REZERVA" am mai vorbit. Acest Cabernet este ultimul sosit pe lista si, ca cel mai mic prunc al unei familii, rasfatat.Dar pe buna dreptate!
Asa cum va spuneam, nu sunt o "specialista" in materie de vin! In paranteza fie spus,am ajuns sa uras termenul asta:specialist! Nu mai putem manca, nu mai putem bea nici apa, nu ne mai putem misca, nu mai putem respira, nu mai putem trai, pana nu vine "specialistul" sa-si dea cu presupusul: cum crede EL ca ar fi bine sa traiesc EU?! Dar asta e alta discutie.
Revenind.
Spuneam ca las pe seama specialistilor sa-si dea cu parerea ca ce si cum:cate puncte Parker, ce dezvolta, ce calitati chimice si senzoriale are. Stiu sigur ca-l vor cataloga in niste termeni de n-o sa-l mai recunosc.
Si, ca sa revin la mailul primit de la prietenul despre care pomeneam la inceput: era vorba de flavonoide, care se gasesc din belsug in fructe si legume, dar mai ales in vinul rosu. La ce sunt bune? Incetinesc procesul de imbatranire,scad riscul de imbolnaviri cardio-vasculare, reduc pericolul colesterolului, ma rog, sunt un adevarat laborator care lucreaza pentru sanatatea noastra. Se pare ca practica a demonstrat acest lucru, luand ca exemplu francezii, mari consumatori de vin rosu. Ramanem cu picioarele pe pamant si nu luam in calcul si povestile cu vindecari miraculoase.
Atata ca exista cateva conditii ca acest vin rosu si flavonoidele lui sa-si faca efectul. Nu ai voie sa faci nici un fel de exces:un pahar pe zi este suficient. Unii spun chiar un paharel! Este deasemenea indicat , ca alimentatie, sa se consume multe legume si fructe iar la capitolul carne, preponderent, daca nu exclusiv, carne alba.
Si, foarte important, este ca acest consum zilnic, nu ocazional, sa inceapa din tinerete. Cate un paharel de vin rosu pe zi.
Asa ca noi, cei trecuti de o anumita varsta, 'geaba incercam medicamentul vin! Nu mai are efect farmaceutic!
Si, daca tot nu putem da timpul inapoi, macar de dragul unei clipe de relaxare, macar de dragul unui moment de "frumoasa-i viata" si , mai ales de dragul amintirilor nestiute, merita sa savuram un pahar de CABERNET BY ENIRA 2009 !

Mai mâncăm ?

Scriam acest articol acum trei ani, in februarie 2010 dar  este la fel de actual !

Mai mâncăm? Sau mai bine, nu! Că ţi se face frică să te mai atingi de ceva după ce citesti sfaturile specialiştilor! Nu mai mâncăm, paştem! Citind nişte astfel de sfaturi, mi-am adus aminte de o discuţie pe teme de vin, cu unul din participanţii la o degustare. Firesc, discuţia a alunecat de la vin, la mâncare şi la eforturile care se depun pentru schimbarea obiceiurilor alimentare la romani. Chestie care, mie personal, mi se pare o aberaţie. Vorba amicului meu care, poate, nu se va supăra ca-l citez: "bunicul meu are 80 de ani. Nu ştie ce e aia dieta alimentară, nu ştie cum se potrivesc vinurile la mâncare, dieta lui de bază este şi acum slana şi "degustă" cu mare bucurie palinca, aşa, din zori, in loc de spălat pe dinţi. Asta nu-l impiedică sa urce muntele ca acum 40 de ani"
Când vine specialistul si spune ca nici ciorba nu trebuie mâncată in fiecare zi, imi pun nişte intrebări.
Când acelaşi specialist vine si spune ca in supă nu e bine să punem galuăte sau tăiţei, deja incep să mă incrunt, iar cand glăsuieşte din tastatură că friptura e otravă curată,deja consier ca a depăşit nişte limite.
Românul a ştiut totdeauna ce si cum să mănânce. A ştiut ce să ia din bucătăria internatională si sa adapteze la specificul national. N-or sa ma convinga 100 de specialisti că ciorba făcută asa cum o fac eu, asa cum o făceau mama si bunica mea este toxică si ca trebuie să manânc o spălătură de vase in care plutesc doua bucaţele de morcov, o feliuţă de cartof,si eventual două fire de ceapă. Asta este, după părerea specialistului, mâncare sănătoasă. Zămârca aia in care alerg cu lingura după o bucatică de morcov şi-mi cad ochii in farfurie incercând să găsesc nişte urme de gust!!!.
Ca sa nu fiu luată de retrogradă, oi zice, mai de milă mai de silă, că o fi bună si chestia asta. (Că ciorbă nu-i pot spune). Dar o fi bună pentru ăi de nu se mişcă din maşină, pentru ăi de stau toata ziua cu ochii in televizor, că alta ocupaţie nu au, sau pentru ăi care, de atâta stat au ajuns să nu-si mai incapă in piele (la propriu)sau, Doamne fereste, chiar suferă de o boală care impune un anumit regim.
Dar pentru un om activ, pentru un om care efectiv munceşte si aleargă sau depune efort intelectual,.... să mă scuze specialistii. Vorba lui Tudor Musatescu: "A se zlăbi"!
Mai in glumă mai in serios, am remarcat de altfel că, specialiştii ăştia care vin pe la TV sa ne inveţe ce să punem in lingură sau cum să ţinem furculiţa, sunt destul de ....rubiconzi, lucru care mă face să cred că:
1. Ori nu respectă nicio dietă si sunt nişte sedentari,
2. Ori respectă dietele pe care le susţin si atunci rezultatul este invers celui scontat.
Si asa, in ciuda specialistilor, am să vă  dau  reţeta de ciorbă de care copiii mei, oameni in toata firea, sunt indragostiti, fara sa stie că este traditionala ciorbă tărănească de carne.
Asa ca incercati si Dvs aceasta reteta si mai vorbim.
1 kg de carne de vită cu os, se spală, se porţionează şi se aruncă intr-o oală cu apa fierbinte. Daca procedati asa, carnea capată imediat o crusta care impiedica sucul bun al cărnii sa se imprastie in apă. După ce se ia spuma, si a fiert cam un sfert de ora, se pune ceapa taiata solzisori sau maruntita. Si se fierbe in continuare. Ca sa nu stam cu mainile in san pana clocoteste, curatam si taiem cuburi, vreo doi morcovi, o radacina de patrunjel, una de pastarnac, o jumatate de telina si ce legume mai gasim prin cosul din camara si mai spalam si o ceşcută mică de orez.Când consideram ca deja carnea e pe jumatate fiarta, aruncam toate legumele si orezul in oala si le lasam sa fiarba pana cand legumele sunt moi si orezul a inflorit. Atunci si numai atunci, ii punem 1 l de bors, fiert in prealabil sau, acum ca-i iarna, incercati cu zeama de varza (dupa gust) Lasati-o sa mai dea un clocot, doua dar, nu luati oala de pe foc pana ce nu veti fi aruncat in ea si o mana generoasă de leustean tocat marunt. Si, să vă mai spun un secret de păstrare a ciorbei, din vremea în care frigiderul nu făcea parte din peisajul bucătăriilor. După ce ati pus leusteanul,luati oala de pe foc puneti un capac. Peste oala si capac puneti un servet curat si dati imediat la rece. Acum iarna, pe balcon, sau vara , băgaţi oala in chiuveta cu apă rece. Cam douazeci de minute.Pe urma o puteti pune in frigider.
Să-mi spună mie cineva ce are rău ciorba asta?
Rău nu stiu ce este, dar am amici care spun: "ciorba asta te scoala şi din morti"!!!

N-am incercat, dar celor cu drag de viaţă le doresc POFTĂ BUNĂ !!!

Sfârşit de veac în Bucureşti

Nu ştiu dacă Ion Marin Sadoveanu şi-a plimbat personajele sfârşitului de veac bucureştean pe la “Rossetya”. Daca ar fi existat atunci  restaurantul, sigur, baronul  Barbu sau domniţa Natalia i-ar fi trecut pragul. Nu şi Iancu Urmatecu.

Asta este prima impresie pe care ţi-o lasă localul, odată pragul trecut. Şi nu numai . Sfarsit de secol XIX.

Seară de iarnă bucureşteană, secolul XXI . Întâmplarea şi o amabilă invitaţie m-au purtat la restaurantul “Rossetya”. Iertată-mi fie remarca dar, ignoranţa-mi provincială in materie de restaurante bucureştene mă duce, probabil, spre subiectivism. Nu zic, am trecut pragul câtorva. Sincer, nu am avut  nimic de criticat dar nici de remarcat. Nimic impresionant. La “Rossetya” e altfel.

Discret amplasat pe una din străduţele care fac parte din istoria  “Pieţei Rosetti”, impresionează chiar de la intrare.Chiar înainte de a intra. Odată intrat eşti rupt de atmosfera de afară. Uiţi că ai venit cu maşina. Te simţi ca tocmai coborît dintr-o trăsură şi-ţi vine să te-ntrebi: nu cumva, hainele ţi s-au transformat brusc din blugi si pullover intr-o elegantă crinolină? Nu cumva, cel de lîngă tine poartă pantaloni "cloche", monoclu şi joben? Impresiile nu au timp de decantare. Eşti întâmpinat de un chelner care, amabilitatea personificată, te îndrumă spre o masă liberă. Eşti scutit de acea senzaţie, mai mult decît neplăcută, cînd intrînd intr-un local nou, arunci priviri curioase şi uşor panicate: “eu unde mă aşez? “

De aici începând, totul se desfăşoară intr-o atmosferă de fotografie” in sepia". Mobilier, decoraţiuni, magazinul de vinuri (o adevărată colecţie de ce-i mai bun), ospătari, totul , dar absolut totul te duce cu mintea la un singur cuvânt, (arhaism pentru cei tineri şi nu foarte): DICHIS. Nu contemporanul “civilizat” – dichisit. Nu “de bun gust" - de bonton.

Menu-ul? Imposibil de citit tot, imposibil de făcut o alegere. Preparatele multe, foarte multe! Şi de-ale noastre şi de prin lume adunate. Dar, mai ales, de-ale noastre. Menu-ul se citeşte cu ochii lăcrimos-panicaţi şi gura pungă. Dacă nu eşti un obişnuit al localului, te cam pierzi printre bunătăţi! Nu-i bai! Alături, aşteptînd să te dumireşti şi bănuindu-ţi nehotărîrea, chelnerul îţi vine în ajutor. (Scriam într-un articol anterior despre lipsa totala de cunoştinţe sau interes manifestată de chelneri, în foarte multe locaţii. De aici şi orientarea generală a consumatorului spre ceafă de porc cu cartofi prăjiţi şi un vin, de care-o fi, dar să fie roşu sau alb)

Ei bine, la “Rossetya” am avut surpriza , mai mult decât plăcută, să-mi fie recomandate şi preparatele şi vinul.Şi, nu acea recomandare cu iz de ”luaţi de-aci că vrem sa-nchidem!”  Recomadările erau urmate de detalii privind modul de preparere, provenienţa materiei de bază, mare majoritate autothtonă. Mai clar - din surse proprii, de la ţară. Cum reuşeşte actualul manager, Cristian Grigore, să procure materia primă ca la mama acasă (fără exagerare) şi să o pregătească in aceeaşi manieră ca bunica este deja o intrebare al cărei răspuns mă depăşeşte. Asta m-a făcut să mă opresc la “raţă la garniţă cu garnitură de varză”. De raţă la garniţă, ştiam numai din auzite. De raţă pe varză, ştiam de la bunică-mea. Ni se recomandă, deasemenea, şi o salată de somon cu cartofi dulci şi un bulz cu ciuperci. Din motive independente de voinţa noastră, dar cu aceeaşi privire jinduitoare, trebuie să ne abţinem de la a comanda vin. Aia e! ( Motiv serios de a ne reintoarce!!!)

In aşteptarea salivândă a preparatelor arunc o privire prin local. Fac abstraţie de atmosfera “fin du siecle” şi încerc să fiu critic-contemporană şi obiectivă. Cuvintele cu care aş descrie acest restaurant sunt DICHIS (din nou!!!)  şi DISCREŢIE. Un local în care te simţi bine-“n doi”, dar şi localul în care îţi inviţi la masă, partenerii de afaceri. Impresionant şi cu totul de altă factură decât cea obişnuită, este Magazinul de Vinuri. Discret si perfect integrat in atmosferă îţi oferă ce cu gandul nu gîndeşti! Si, tot aici, alegerile iţi sunt ghidate sommelieri. Cât ai fi de “p-afarist” si aerian in materie de vinuri (sau asociere mancare-vin), cand 8 (opt) someliri, in frunte cu  Cristian Grigore sunt gata să te scoată din hăţisul nedumeririlor, poţi fi sigur sigur că alegerea făcută este una excelentă. (Între noi fie vorba, sunt destule restaurante “cu pretenţii” care nu au nici măcar 1 (un) sommelier.Suficient ca au pretentii!!!)

Dar, între timp, a a juns şi raţa mea pe masă. Alături de somon şi bulz pentru ceilalţi doi .

Ca să rezum, impresiile au fost următorele.

Bulz cu ciuperci şi brânză aşa fină, nu am mâncat niciodată. Atît de bine echilibrat ca aromă, gust şi ingrediente, că-ţi lasă impresia proporţiilor stabilite “la gram”.

Somonul cu cartofi dulci. Îi mănânci sfidînd orice regulă a bunului simţ care-ţi cere ca, măcar din politeţe, să mai participi la conversatia partenerilor de masă.

 Despre raţa la garniţă cu garnitură de varză murată ce să spun? Nu sunt un fan al cărnii de raţă. Am avut de-aface cu ea, mai ales, la degustările de vin, asociată cu un Merlot sau Cabernet Sauvignon. Nu mi-a displăcut; dar nici pasiune pentru respectiva nu am făcut. Acum insă…..Brusc, au dispărut, din memoria mea gustativ-olfactivă,”porcăriile”, muşchiul de vită sau cotletele de miel!! A rămas Măria Sa, RAŢA! Expresia “ţi se topeşete-n gură”, capătă sens real! Două copane fragede de raţă, prăjite, uşor afumate şi ţinute-n garniţa cu untură până la dezvăluirea frăgezimii, caldă şi parfumată, gurmanzilor notorii. Sau nostalgicilor bucatelor copilăriei, devenită istorie. Sau celor veniţi din “lumea civilizată” dar care, neam de neamul lor, nu au auzit de aşa minunăţie! Şi varza murată, aşa cum numai tatăl meu ştia să o facă! Aromată, potrivit de sărată şi acră, acea varză murată a cărei foaie smulsă din cotor, o mănânci goală, de plăcere, nu de foame.....

Nu în ultimul rand, gândul care-l frământă pe orice om, bugetar normal, când citeşte aşa impresii: “dar... preţurile, doamnă, preţurile”… ! Ei, bine, mult mai reduse decât v-aţi aştepta! Că, te şi miri cum, în vremurile astea bântuite de criză, o locaţie de nivelul “Rossetya” le practică încă. (Departe de cele care aduc a numere de telefon şi pe care, le întâlneşti în locaţii mult sub nivelul Rossetyei)

Concluzia? Nu aş mai fi plecat, ore bune, de acolo! Dar, cum orice lucru plăcut are, inevitabil, şi un sfărşit, a trebuit să ne reintegrăm, intr-un final, în atmosfera Bucureştiului contemporan……….

Oricum, pentru mine şi cei care m-au însoţit (şi ei la fel de necunoscători ai respectivului restaurant, dar”mai umblaţi”)  “Rossetya” a fost o experienţă care se cere, musai, repetată.

Pentru mine personal,” Rossetya”este unul din foooaaarte puţinele motive de “a-mi face drum” mai des la Bucureşti.

A bientot !!!

P.S. Cu scuzele de rigoare şi păreri de rău dar, fotografiile le-am luat de pe net! Nu m-am dus la "Rossetya" cu gândul de a scrie ceva "pe temă"! (Oricum, nu mi-aş fi permis să dau buzna cu aparatul de fotografiat! Nu ştiu cui aparţine locaţia, pe managerul Cristian Grigore il cunosc "din arătatelea"!)

Încă un motiv de a mă reîntoarce!!!