VĂ INVIT INTR-O CĂLĂTORIE PRINTRE AROMELE ŞI CULORILE DIN FARFURII ŞI PAHARE !
Dar sunt "...ca acele călăuze care merg în fața ta dar nu întorc capul să vadă dacă îi urmezi".
BON VOYAGE !
ADRIANA

joi, 18 decembrie 2014

VINUL VECHI - VINUL BUN?

Cunoscatori sau nu, pasionati sau nu, fiecare se gandeste, mai ales in preajma Sarbatorilor mai mult sau mai putin nationale sau personale, la un vin bun ! Aproape ca putem spune ca nu mancarea e pe primul loc ci vinul.
Daca , in restul anului "ce bem?" este intrebarea de pe locul doi, la Sarbatori ordinea prioritatii se schimba. Si incepe alergatura; care pe la neamuri dupa "vinul curat, facut la tara" (?) care prin magazine -mai mult sau mai putin de specialitate.
Inevitabil, apar "marii cunoscatori" cu oftaturile de rigoare: "eheee, un vin vechi..."
Plecand de la aceasta intrebare si de la un vin primit mai asta vara si care vin, la frigider tinut, a devenit, din rose roscat- brun inchis, ma gandesc ca , niscai informatii pe tema nu ar dauna nimanui.
Ma refer cu precadere la culoare pentru ca, pana a apuca sa dau banii pe o sticla de vin pe care sa-mi para rau ca am cumparat-o, incaltea am posibilitatea sa O VAD !
Asadar, cum si de ce se schimba culoare vinului?
Motivele, dupa parerea mea de nespecialist, ar fi doua: inaintarea in varsta si defectele de fabricatie-depozitare. 
Vinul, se naste , traieste si inevitabil, moare! Trece prin diferite procese, inclusiv cel de imbatranire. Asa ca, si calitatile initiale se schimba. 
Cum am putea recunoaste varsta unui vin dupa culoarea acestuia? Asa cum am spus deja, nu sunt o specialista. Imi voi permite in acest caz sa-l citez pe regretatul Prof.dr. ing. Viorel Stoian care in lucrarea sa de referinta "MAREA CARTE A DEGUSTARII VINURILOR" spune: 

"CULOAREA spune foarte mult despre varsta vinului. La vinul alb, de pana la un an, culoarea trebuie sa fie verzui-galbuie.Apoi, ea evolueaza cu timpul la nuante galben-verzui, galben-limoniu, galben pai. La vinurile mai vechi culoarea se intensifica si capata nuante de galben auriu si, mai tarziu, chihlimbariu.
La vinul rosu foarte tanar (1-3 luni)culoarea este foarte intensa, rosu inchis cu nuante violacee. Cu timpul culoarea isi mai pierde din intensitate iar nuanta se schimba in rubiniu..
La vinurile albe tinere,culoarea aurie spre bruna constituie un defect, pentru ca ste cel mai evident semn de oxidare. La vinurile dulci mai vechi, evoluate in maniera oxidativa, culoarea aurie, chiar chihlimbarie este in schimb semn de foarte inalta calitate."

Si, pentru ca, asa cum spuneam nu sunt o specialista, am incercat sa caut si alte date despre defectele vinului , defecte care-i altereaza culoarea.
Si iata ce am gasit. Nu numai inaintarea in varsta poate determina alterarea aspectului - si implicit si celorlalti parametri ai vinului.
"Casarea bruna – apare in anii cand recoltele sunt avariate, batute de grindina sau mucegaite din cauza ploilor, cand la vinificarea strugurilor nu s-a folosit suficient bioxid de sulf, mustul si vinul rezultate se depreciaza si isi schimba culoarea spre brun. Vinurile casate se pot recunoaste usor:
cele albe au aspectul tulbure si culoarea bruna;
cele rosii devin caramiziu-inchis, au gustul searbad, putin dulceag, maderizat fara aroma, caracteristic soiului de vita, si fara prospetime. Practic, recunoasterea casarii brune se face prin expunerea probelor de vin la contact cu aerul. Vinul se considera predispus casarii cand, dupa 10-12 ore, se brunifica. Casarea bruna se recunoaste datorita formarii la suprafata vinului, a unor pete asemanatoare petelor de ulei sau de petrol pe apa. 
Balosirea. Vinul atins de aceasta boala (in special cel alb) se tulbura, devine vascos si isi pierde fluiditatea, iar cand boala este avansata, se transforma intr-o masa mucilaginoasa din care se degaja bule de dioxid de carbon. Mirosul vinului nu se schimba, dar gustul devine fad. Boala se manifesta mai ales la vinurile tinere, cu aciditate slaba si continut scazut de alcool (sub 10%). Vinurile rosii, mai bogate in taninuri, sunt mai rar atacate de microorganismele care produc boala."(http://www.utilvinificatie.ro/blog/bolile-si-defectele-vinurilor/)
Asa ca, zic eu, e bine sa privim cu mare atentie o sticla de vin inainte de a o cumpara! Ca...se pot ivi si surprize..asta e! Se mai intampla ! Dar, de regula, culoarea unui vin - chiar in sticla fiind - ne poate da multe informatii referitoare la calitatile lui si ne poate feri, de cele mai multe ori, de experiente neplacute !

Hai, s-aveti Sarbatori cu bine si bun! 



duminică, 14 decembrie 2014

DESPRE O ALTA BUCURIE DE IARNA

Pentru ca o iubesc si pentru ca, de regula, sunt ...aproximativ cuminte, nu trece iarna fara sa ma trezesc cu un cadou neasteptat. Spun asta pentru ca sunt si cadouri pe care le astepti -macar la modul de dorinta. Nu stii cand, de unde, de la cine sau daca vor veni - dar le astepti. Ei bine, la cadoul asta nu m-am asteptat ! 
Il zarisem la Aliman dar am trecut "pe langa" ! Eram incantata de Alira Rose 2012 si, la vremea respectiva nu credeam ca poate exista ceva "peste". Admiratia pentru Rose-ul 2012 nu s-a diminuat dar acum e vorba despre cu totul altceva. Si chiar este altceva : daca Alira Rose 2012 este vinificat in stil frantuzesc, ( vorba aia: poti scoate Bordeaux-ul din Franta dar nu Franta din Bordeaux) LAURI CUVEE ROSA, caci despre el este vorba, respecta mai mult stilul italian care este mai extractiv, mai ....spre vinul rosu. Atata de "altceva" este acest  LAURI CUVEE ROSA, atat de diferit de tot ce a insemnat gama Alira de pana acum ca, poate, descrierea lui in maniera-mi personala poate fi catalogata ca exagerata. 

Asadar, sa vedem ce spune oenologul Nicola Centonze :

Un vin de o culoare roz intensă. La primul contact este proaspăt, cu arome de căpșune, fructe tropicale și citrice. Aroma denotă o bună aciditate, mineralitate și prospețime. Vinul este ușor acidulat, ce lasă o senzație dulce, dar cu final sec, armonios și curat. Postgustul este de durată și e dominat de căpșune. Ușor de băut. Recomand a fi servit la 10°C. Merge foarte bine asociat cu paste și legume de sezon și somon afumat cu lămâie. 
Nicola Centonze - oenolog ALIRA

Ce spune fisa tehnica:


LAURI Cuvee Rosa 2013
Plantație nouă aflată la a treia recoltă. Cupaj de Cabernet Sauvignon-60%,  Merlot 30% și Fetească Neagră 10%
12.5% vol. alc.
Procesul de vinificație
Strugurii sunt culeși manual, fiind apoi selectați cu atenție pe mesele de sortare, presați în presă directă unde sunt lăsați câteva ore pentru fermentația peliculară. Fermentația alcoolică durează 10 zile la temperatură controlată 16° C. Apoi urmează o perioadă de 10 zile în care se efectueză câte un batonnage zilnic, pentru a îmbogăți structura vinului.
Nu a fost maturat în butoaie.


Si acum - ce spun eu:
Ca toti cei care, atunci cand degusta un vin despre care nu cunosc nici un fel de date tehnice ( si-ntre noi fie vorba, nici nu-i intereseaza) primele impresii sunt cele de "imi place sau nu-mi place". De abia pe urma incep sa puna intrebari . 
Si, pentru ca mie vinul asta mi-a placut foarte mult de la inceput, de la prima inghititura, am inceput sa pun intrebari. Dar nu specialistului. Nu ! Am intrebat pe cei care, ca si mine, se bucurau de el. De culoare, de aroma, de gust. 
Dupa umila-mi parere este foarte greu sa cataloghezi acest Rose ca pe un vin de vara. Sau numai de vara. Este un vin "all season". Iarna, e ca bucuria unui glob in pomul de Craciun. Primavara, ca veselia oului de Paste. Vara si toamna, ca rubiniul apusului de soare sau frumusetea ultimelor frunze de vita de vie in octombrie.
Paradoxal, daca vizual si gustativ este pentru toti si toate, personal as avea o anumita parere despre cei carora se adreseaza vinul asta.
Stiu ca nu este corect sa "targhetezi" vinul asociindu-l sau impunandu-l unei anume categorii de varsta, sex, etc. Vinul este facut pentru bucuria tuturor.
Dar eu cred asa: LAURI CUVEE ROSA se poate adresa, cu precadere, categoriei de varsta intre 18-30 de ani si...sa zicem, de la 50 de ani pana la.... De ce spun asta? Pentru ca mi se pare un vin excelent pentru cei foarte tineri, il vad ca o modalitate de a-i invata ce inseamna civilizatia vinului. Si asta, fara odioasa "dirigentie" in materie, fara chestii sofisticate, fara "fitzosenii", fara parcurgerea "scarii" valorice a vinului in sens invers. Pornind de la lucruri simple si usor accesibile celor tineri si fara experienta, cu aromele sale curate si aflate in baza olfactiv-gustativa a tuturor, LAURI CUVEE ROSA poate deveni un adevarat "abecedar"al cunoasterii vinurilor.
Cu cele 12,5 % vol. alc. vinul devine usor de baut pentru cei foarte tineri dar si pentru "seniori". Pentru cei din urma, fara spaima gradelor alcoolice interzise de varsta si medici. Este un vin pe care francezii l-ar recomanda ca pe unul de baut toata ziua, in fiecare zi.

Evident, asa cum am spus, este numai o idee personala! Si asta, dupa ce am vazut la GoodWine - ultima editie succesul de care s-a bucurat vinul printre vizitatorii foarte tineri si cei la a doua-treia...tinerete ! Cinstit: nu am vazut nic macar UN degustator de LAURI CUVEE ROSA care - nu vorbim de critici -  dar macar sa strambe din nas. Si credeti-ma ca "am fost cu ochii pe ei" ! Imi placuse mie mult prea mult vinul ca sa nu fiu atenta la fiecare reactie !
Departe de mine gandul ca LAURI CUVEE ROSA s-ar putea adresa numai acestor categorii !!! Dar, se presupune ca ceilalti, deja familiarizati cu vinurile, nu mai au nevoie nici de "scolarizare"( ei, ash !) si nu au nici restrictii !
Asta ar fi ce am avut eu de spus despre LAURI CUVEE ROSA. Un vin de care vreau sa ma bucur de Sarbatori, un vin pe care l-as face cadou cu mare incredere ! 
Si asta pentru ca am convingerea ca, indiferent de persoana careia as face un asemenea dar, sigur se va bucura de el !
INTREAGA ECHIPA DE LA ALIRA VA UREAZA SARBATORI CU BINE SI LAURI CUVEE ROSA !










miercuri, 1 octombrie 2014

TOAMNĂ DULCE - AURIE

Aşa aş denumi eu vinul care se află, chiar şi acum , în paharul meu. Sau, mă rog, "Automne doré" !
Pentru că eu nu pot da denumire vinului, am să-l prezint, pentru început, aşa cum o face producătorul minunii numită SAUTERNES - PETIT GUIRAUD- 2009.
Şi tot de la producător sunt şi informaţiile următoare. Concluziile personale? Îmi voi permite să le exprim după.
Aşadar, iata ce găsim pe:
http://chateauguiraud.fr/en/index.php?act=3%2C7
"Petit Guiraud este noul nume pentru al doilea vin făcut de Château Guiraud , un Sauternes Premier Grand Cru Classe în clasamentul 1855.
Acest nume nou aduce cu sine responsabilitatea de a fi demn de o asociere directă cu marele VIN
Este un Sauternes modern creeat de Xavier Planty , co- proprietar și oenolog la Château Guiraud din anul 1982.
Este realizat parțial din loturi care au fost fermentate în cuve din inox cu temperatură controlată și în parte din loturi fermentate în butoaie noi de stejar franţuzesc , ceea ce conferă prospețime și mineralitate vinului  
Se realizează astfel un echilibru perfect, ceea ce duce la o dulceață extrem de rafinată.Prospeţimea este dată de cantitatea mare de Sauvignon.Eticheta a fost reproiectata dar rămâne fidelă culorilor auriuși negru, culori care au fost întotdeauna un simbol Château-Guiraud și istoriei sale".
Aşaaa! Am terminat cu părerile specialiştilor, acum să trecem la impresii personale, de la mine de-acasă !!!
S-ar putea ca părerea mea să fie încărcată de subiectivitate -nu sunt o specialistă, nu am băut foarte multe vinuri, nici dulci nici seci. Adevărul este că-mi plac vinurile dulci dar pot aprecia ca atare şi un vin sec. Depinde de vin, de momentul, dispoziţia şi compania în care beau vinul respectiv. De exemplu, pentru o seară liniştită, cu o uşoară predispoziţie la filozofeală de început toamnă, acest PETIT GUIRAUD este exact ce-mi trebuie. Culoarea licorii din pahar este cald-aurie ca a zilei de septembrie care tocmai s-a încheiat. Este transparentă dar, paradoxal, şi densă. Culoarea asta.... O simţi aproape fizic, ai impresia că o poţi pipăi. Mirosul vinului urmează culoarea; nasul adulmeca arome proaspete de miere şi caisă. Îţi umple nările cu arome de prospeţime. Şi, dacă numai mirosindu-l ai asemenea satisfacţii, in momentul în care guşti...Ce să vă spun? O explozie de dulce proaspăt, nu acel dulce obişnuit vinurilor...dulci. Prima impresie este clară de vin dulce. Pe urmă senzaţia de dulce aproape dispare ca să facă loc aromelor de caisă. După ce-l inghiţi, gura rămâne curată şi proaspăt - parfumată cu arome de fructe, ca după un vin sec fără nimic din senzaţia siropoasă a unui vin dulce. N-aş zice că e un vin licoros.  Parcă nu ai bea vin. Parcă ai muşca dintr-un fruct.
După a mea părere este totuşi bine să nu se abuzeze de cantitate. Dulce -dulce, uşor - uşor dar cele 13,5 alc/vol nu sunt chiar de colea! 

Se recomandă a fi asociat cu foie grass, friptură de pui, brânză mucegai, terrine de Roquefort. Dar, se poate asocia şi cu deserturi uşoare, pe bază de fructe şi chiar sorbeturi.
Eu una aş spune că este un vin de mare clasă, un vin cu pretenţii şi pentru pretenţioşi. Un vin pe care nici francezii nu-l recomanda în loc de apă (cum fac de obicei). Un vin pe care să-l bei cand simţi nevoia unei stări de bine de o factură specială. Da, nu este vinul pe care să-l iei la "grătarul de la iarbă verde" dar este vinul cu care te simţi bine în compania unei cărţi. Nu este vinul de "ne simtem bine", este vinul momentelor sofisticate.
Si, adevărul - recunoscut sau nu- este că fiecare dintre noi avem sau ne dorim, din când în când, astfel de momente.
Am să închei tot cu părerea celor care tratează vinul din punct de vedere al specialistului.
 http://chateauguiraud.fr/en/index.php?act=3%2C7
"Petit Guiraud este obținut fără șaptalizarea sau cryoextractie, sau orice altă formă de îmbogățire și îndeplinește aceleași standarde ca Château Guiraud.
Château Guiraud este singurul Premier Grand Cru Classe din 1855 care a obținut certificarea ecologică pentru vie și este  angajat în  examinarea amplă și reală a problemelor de mediu ale producției de vin."
Ca să ştim despre ce vorbim !!! 





 



sâmbătă, 13 septembrie 2014

POVESTE MAI DE DEMULT


 Seară de iarnă friguroasă. In casă, cald, miroase a vin fiert si scortisoară.

Cativa prieteni, o ulcică de vin 
fiert. O strachină cu miez de nucă si o farfurie cu plăcintă de branză atunci scoasă din cuptor, se integrază perfect in decor. E iarnă si ne bucurăm. Cu vinul și plăcintele intre noi, depănăm povești de demult, din tinerețea noastră, a părinților și bunicilor noștri. Vinul este adus de unul din prieteni, vin de la via lui de la țară, făcut în gospodăria proprie. Fără pretenții, fără puncte Parker. Un vin nou, sprinten, căruia căldura focului, scorțișoara și mirodeniile ii dau farmec deosebit. (De ce să nu recunoaștem, bucuria revederii si dragul amintirilor ii sporesc calitățile! Noroc cu mirodeniile și amintirile, că la vremea respectivă nu știam că vinul fiert...nu trebuie fiert!)

Fără să vrem, lunecăm spre timpuri de mult apuse, - nici noi nu mai suntem tineri - cand bunicii nostri nici nu visau ca vinul se poate face si altfel!

N-am avut, niciodată, nici măcar un petec de vie, nici in
curte, nici pe balcon! Si ca mine sunt destui.

Asa că, orice poveste despre vin este mai mult decât 
binevenită!
Prietenii mei sunt de undeva de langa Slatina. Acolo, bunicii 

lor si cativa localnici purcedeau pe la sfârșit de galben 
septembrie să culeagă via. Veselia oamenilor si a ciorchinilor plini de boabe mustoase se impleteau cu aerul auriu, cu ultimele zile calde ale anului. Strugurii cădeau sub foarfeci și de aici le incepea drumul spre vin.


Prima si marea bucurie era cea a mustului scurs in jgheab, după ce
 boabele fusesera strivite de picioarele jucăușe ale culegătorilor. O parte din must era oprit pentru bucuria pastramei de capră sau oaie. Restul era pus in butoaiele din lemn de stejar, mai mari sau mai mici. După cat știa fiecare ca are de cules. Se umplea butoiul ceva mai mult de trei sferturi,sa aibă loc vinul sa fiarbă. Se inchidea bine si printr-o gaura de 3-4 cm se introducea o tulpină de floarea soarelui. Tulpina era bine curatata in interior. Urma o intreaga instalatie făcută din alte tulpini de floarea soarelui, la fel pregatite. Instalația se termina  undeva intr-un vas cu apa. Din acest moment incepea vinul sa fiarbă.  Spuma adunată in vasul cu apă se strangea si, dupa ce era amestecată cu mălai, se formau turtițe care, puse la uscat,erau folosite mai tarziu in loc de drojdie la aluatul pâinii facute in casă. Neamestecată cu mălai, era folosită la acrirea ciorbelor.

Dupa ce vinul nu mai bolborosea necăjit de intunericul
 butoiului, se considera ca poate fi inchis. Si gaura era acoperita cu un cep sau cana. In functie de pozitia butoiului. Ei bine, la butoi nu se mai umbla pana primavara. Butoiul nu se misca.  Vinul nu era „tras” in sticle.  Cand aveau nevoie de el, scoteau numai necesarul meselor cu mancăruri grase, de iarna. Si toata iarna aveau vin.


Primavara, cand dădeau de 
boroghină( drojdie),adunată pe 
fundul butoiului, se știa ca vinul s-a terminat si de acum incolo nu se mai poate bea. Butoaiele erau scoase la lumină, golite de boroghină si spălate. Prin gaura dopului se băga apă fierbinte si "lanțul" Adică, in butoi se introducea un lanț gros si greu, se agita butoiul si tot ce era pe interiorul lui se curăța. Se repeta operatia pana cand apa iesea curata ca lacrima. Nu foloseau nici pucioasa nici alte ingrediente. Pur si simplu apa fierbinte si lanțul. Pe urma butoiul era lasat la uscat si folosit anul urmator. Nu se acrea vinul ? Nu!
Dar se spune ca vinul, astfel pregatit, se acreste primavara, cand infloreste vita de vie. Personal, nu stiu daca asa este sau, este o simpla poveste.
Dar este o poveste frumoasa, ascultata intr-o seara ninsa de iarna!

P.S. Am auzit aceasta poveste intr-o seară de iarnă acum, mai bine de 5 ani, când pentru mine vinul era ceva total necunoscut. De atunci am ascultat o multime de povesti despre vin. Povești și „povești”! 
Am invațat! 
Și mai invaț! 
Mai am foooaaarte mult de invățat !


marți, 26 august 2014

UN MINUT DE LECTURA

 Textul urmator nu-mi apartine.
 Apartine lui Octav Dessila. O carte pe care am citit-o in dusii ani ai adolescentei si pe care, am recitit-o la maturitate cu alti ochi si cu alt suflet.
 Mi s-a parut mai mult decat interesant. 
In ciuda aparentelor, se pare ca intr-
adevar romanii au fost adevarati cunoscatori ai vinului. Ce i-a schimbat? Nu stiu!
Sau, nu veau sa stiu !

Oricum, nu noi, cei de acum,  am descoperit  nici ce este , nici cum se degusta sau bea vinul.

Va las sa va bucurati de o descriere a vinului si a traditiei lui, o descriere cu adevarat de exceptie. 


"......Si cu sfatul de cum trebuie sa guste, mai mult asupra lui Niculai Brates a cazut.
       -Cucoane, nu asa! Mai intai vantura matale paharelul, sa se desfaca din el aburul.
Spunea abur la eterurile vinului care se volatilizau.
      -Ia asa! si cum anume arata mesterul Antiohi grav si cu frica parca sa nu se sparga paharul. Du-l apoi la nari de vreo trei, patru ori,  si umfla narile mari, sa intre deplin aburul. Acum crapi numa buzele, fara a pune limba-n vin.
Una e sa-l mirosi, adica pe nas sa se duca , si alta e sa-i dai putin aer si prin gura sa-i treci aburul! Dupa aiasta trege mata in gura, asa, ca la un fund de paharut si nu-i da drumul pe gat. Sa mi-l tii acolo, numa , ia asa, cu limba sa mi-l plesnesti de ceriul gurii. Da' din tras pe nari sa nu-l slabesti deloc. La urma, din ce-ai luat in gura, la jumatate ii dai drumul sa mearga in stomah, si pe cealalta jumatate o stuchi.
      -Dar de  unde le stii pe toate acestea mestere Antohi?
      -Apai acestea toate le-am invatat in Frantia, cucoane! De mic am fost luat la curtea boierului Alexandru Russet. Si, cum de mic m-am cam priceput, m-o dus cu dansul in strainatati sa slujesc in niste beciuri, acolo, la alde prieteni de ai dumnealui. Apai, sa-i multumesc si lu masieu Leon de la care am invatat si parte furat. Sa pofteasca acum masieu Leon sa vada ce a invatat Antohi sa faca!
.......................................................................................
      -Asta sa-l beti din urma. E grasa din '923, din intaiul rand de boabe mucegaite. Ca una sunt cele dintai boabe mucegaitesi alta celelalte.
      -Asa e Culai?
      -Adica matale nu crezi cucoane? Pai toata puterea vinului sta in mucegaiul aista! Ca vezi matale, boaba nu primeste apa mai mult decat ii trebuie.Cum vine mai multa apa, crapa boabele si leapada prinosul. Crapatura aceea mucegaieste apoi, da' mucegaiul acela e chiar zaharul grasei, cucoane, si cu cat are mai mult mucegai cu atat o sa aiva vinul zahar mai mult.Din zaharul ista iese taria si calitatea.
.............................................
.- Ca nu-i aroma de vin care sa intreaca aroma fetelor cand dau in copt, Culai. Henric al II-lea a fost mai destept decat tine. Si stii de ce?
     -Fiindca l-a retinut istoria?
     -Nu. Fiindca el a stiu sa uneasca vinul cu dragostea. El nu le-a pus in lupta. Le-a adus pe amandoua in el, band vinul numai cu o cupa de argint, mulata dupa sanul iubitei lui."

(OCTAV DESSILA - IUBIM )

                                                                         

A fost numai un fragment dintr-o splendida carte. O carte

 care merita citita, pentru ca alaturi de un vin bun, si o mancare buna, in clipele de ragaz, mai ales o carte buna merge.
Daca dam celorlalte simturi bucuria asocierii senzoriale, sa dam si sufletului aceeasi bucurie , zic!

Stiu, ne plangem de criza, de lipsa de timp, de tot ce ne

 poate indeparta de viata noastra obisnuita
.
Nu ne gandim ca , de fapt, mai mult ne place sa ne 

plangem.

Ca, daca am vrea cu adevarat, ne-am gasi timp si pentru 

savurarea unui vin bun alaturi de cateva pagini dintr-o carte! 

Cineva, nu mai stiu cine, spunea si mare dreptate avea:

" Nu exista NU POT exista numai NU VREAU!





sâmbătă, 23 august 2014

DE-UN GUST !

Când n-am de lucru-mi fac! Chiar și prin bucătărie! Ori astăzi, cu ziua asta nehotărâtă (ba senin, ba nor, ba fără chef, ba fară...) am hotărât sa nu ies din casă! Uite-așa! Dar de pus cevașilea-n strachină, trebuie să pun! Ce? Kafland-ul e....ohoooo, departe ! La mai bine de 200m ! Când n-ai chef și doi pași ți se par mult, darămite 200 m !
Revenind. 
Trebuie să gătesc ! Dar ce? Ceva cu ce am prin frigider! Așa a luat formă (că nu pot spune naștere), o chestie extraordinar de bună, zic eu! Bună din toate punctele de vedere: ieftină, cu minim efort, nu trebuie să aprind cuptorul, nu trebuie sa o păzesc,  adică, pot să stau la calculator, ușor digerabilă și, mai ales, este foarte gustoasă.
Am făcut așa:
Aveam in frigider un piept de pui fiert, rămas de la supa și salata făcute zilele trecute. În ciuda a ceea ce se afirmă, mie pieptul de pui, mai ales fiert, nu-mi place, nu-mi spune nimic. Dar, absolut nimic. E fad, sec, n-are nici un Dumnezeu! Așa că l-am tocat pre dânsul mărunt, parcă a răzbunare Nu l-am dat prin mașina de carne, mi se părea prea blând procedeul. Am mai tocat si doua fire de ceapă verde (mai împlinite), un cățel de usturoi, două linguri de orez, sare, piper, o legătură de mărar și una de pătrunjel. Pre aceste toate le-am zvârlit într-un veilling, să stea până mi-am făcut de lucru cu roșiile. Pe ele, le-am spălat, le-am dichisit, le-am tăiat capacele, le-am scobit de măruntaie. Măruntaiele roșiilor le-am tăiat mărunt și le-am trântit peste cele ce așteptau deja. După ce am amestecat bine-bine tot ce era in vas (plus puțin ulei -eu folosesc clasicul ulei de floarea soarelui) am trecut la îndoparea roșiilor!
Sucul rămas de la roșii, l-am pus în tuciuleț și, peste el...ce se vede-n poză.Ca să nu le las..așa, cu capul gol, le-am întregit ținuta cu pălăriile de rigoare. Pe căldura asta, pălăria devine aproape obligatorie!
Ca să nu completez cu apă, m-am împrofitat de câteva polonice din supa de ieri, supă în care-și făcuse veacul și pieptul de pui transformat azi în tocătură măruntă.
Și....am lăsat totul la fiert, la cum se spune, foc mijlociu.
Și au fiert ele, de-a valma cât am avut eu chef de stat pe feisbuc. De-a valma e un fel de a spune, pentru ca și-au păstrat forma, nu s-au lipit de tuci, n-au dat pe-afară - deși au fost acoperite cu capac. S-au comportat civilizat , cel puțin vis-a vis de mine, neobligîndu-mă să sar ca amețita sau vecinii să anunțe pompierii!
Drept răsplată, odată ajunse in farfurie, le-am pus deasupra iaurt (iaurt care mie, personal, îmi place grozav - l-aș pune la orice mâncare) și, le-am mai făcut un cadou: un pahar de ALIRA ROSE 2012 - cea de culoarea petalelor de trandafir tomnatec! Roșii roșiile, roz amestecul din farfurie, roz aprins vinul, alb iaurtul, mult verde la mine-n bucătărie! Și totul miroase a verde și a vară! Minunat, zic eu!
Știți cum merge ALIRA ROSE  cu așa ceva? Și, dacă-l bei, la masă, cum m-a învățat pe mine Ghenadie, adică să sorbi vinul înainte de a termina de înghițit bolul alimentar....ei bine , nu exclami englezescul "WOW" ci românescul "mamăăă" !
După atâta "efort", am zis că musai trebuie să-mi prelungesc starea de bine. După masă recomandat este să consumi și ceva fructe. Nu se spune în ce stare de agregare!!! Așa că, mi-am mai luat un pic de vin, ca acum să mă bucur numai de el, să-i simt din plin aromele de fructe exotice și indigene ( căpșuni și cireșe).
Pot spune, împăcată:  "să-mi fie de bine"!

P.S. Acum stau și cuget că, dacă aș fi lăsat ....istoria asta la cuptor, nu mult- vreo 10 minute- ar (aș) fi fost și mai câștigată !!! Dar asta...mai la toamnă-iarnă, că acum nu aprind cuptorul...  :-)

duminică, 17 august 2014

UN VIN CA O ȘOAPTĂ

 La Câmpulung  se spune că sunt șase luni de iarnă, șase luni de frig și vară într-o joi după amiază!!! Vrând, parcă, să dezmintă această zicere, anul ăsta am avut chiar....o săptămână de vară! Vară adevărată!
Vreme frumoasă, vreme de aia "de-ți vine să-ți lași baltă toate interesele"!!! Și, dacă tot nu stau în casă și pentru că e ...așaaa o lene parcă-n aer, n-aș  alerga de colo-colo. O carte bună- recomandată de un prieten, un vin bun- recomandat de alți prieteni, o zonă frumos-liniștită recomandată de ...alți prieteni și o vreme excelentă recomandată de Dumnezeu! Vacanța ideală e gata!!! Pentru mine, cel puțin!
N-am știut, n-am auzit - până acum- de "Les Valentines", un Rose 2013. Dacă mă lua cineva la bani mărunți, făceam cine știe ce gafă! Dar, uite-așa, când cu gândul nu gândești... ai surprize! 
Les Valentines Rose 2013, deși  tânăr, are o istorie  foarte interesantă ! Via din care provine acest vin are o vechime și o istorie de aproape 100 de ani. 

La Londe de Maures este o zonă aflată în cunoscutul ținut viticol Cotes de Prevence. Viile de aici au o vechime de aproape o sută de ani. Localnicii viticultori obișnuiau să-și strângă recolta de struguri si să o prelucreze in comun. Asta pînă  în 1997 cînd Gilles și Pascale Pons au decis să cumpere 100 ha și să facă propriul vin. Așa a luat naștere Chateau Les Valentines. Numele a fost dat după numele celor doi copii ai familiei Valentin si Clementine.
(http://www.provencewineusa.com/domaine/les-valentines/)
Vinul pe care îl am in pahar și de care nu incetez a mă minuna este....aproape greu de descris! Cel puțin pentru mine, cea care nu este o specialistă în descrieri tehnice ale vinului și mă ghidez, mai degrabă, după sfântul principiu "cel mai bun vin e ăla care-mi place"
Ca atare, am să încerc să-l analizez dar părerea mea trebuie interpretată ca una foarte subiectivă.
Culoarea acestui vin mi se pare cel mai greu de descris. Pentru ca mi-e greu să redau în cuvinte diafanul! Un roz diafan până la transparență, pana la aproape pierderea noțiunii de culoare! Specialiștii spun "roz somon". Am mai văzut culoarea asta -roz somon- la vinuri. Dar așa un roz, eu una cel puțin, nu am văzut. Un roz delicat care, poate împrumuta culorile din jur sau poate împrumuta în jurul lui culoare. Și, după ce ți-a bucurat ochii, vine rândul olfactivului să își ia porția de plăcere. Un miros elegant si proaspăt de afine și anason. Un miros foarte proaspăt, revigorant.
Gustul, spun specialiștii, este rotund, aromatic și bine echilibrat. Eu spun că aduce a  fructe de pădure,dar și a ...pepene verde. Îți umple gura de răcoare parfumată ! Ca, pe urmă, după ce deja este amintire pentru papilele gustative, să lase o aromă proaspătă de condimente! Asta-i părerea mea: sorbi din vinul ăsta cu aceeași plăcere cu care ai mușca, zdravăn, dintr-un pepene cu miezul răcoros-roșu, când căldura verii cere altceva ...nu apă !

Acest Rose este fabricat din soiuri tradițional-franțuzești 50%Cinsault, 30% Grenache,10% Shiraz, 10%Mourvedre iar asupra culturilor nu se intervine cu pesticide. Ca o curiozitate, să spunem, via nu este plivită ci, arată des !
De fapt, se știe, francezii sunt "tătici" în materie de rose-uri Rose-uri care, de altfel, au ținut capul de afiș pe piața europeană de vinuri pană pe la 1650 -1700 când, englezii au cerut vinuri mai "puternice". Așa că au fost "detronate",
să zicem, până în perioada interbelică, atunci când vinul rose a fost asociat conceptului perioadei respective - "la vie en rose".... 
Culinar, mi s-a sugerat să-l asociez - minunată idee de altfel- cu un thai dish sau cu fructe de mare. Voi încerca!
 Pentru început, eu nu l-am "servit" decât cu muuultă liniște, relaxare și "dolce farniente" în compania unei cărți pe măsura vinului, adică excelentă. "Cartea șoaptelor" scrisă de Varujan Vosganian. 
Și, îmi voi permite să închei scurta prezentare,tot cu un paragraf din această carte, paragraf care reprezintă, exact, părerea mea despre cam tot ce scriu eu despre vinuri: 
 sunt ".....ca acele călăuze care merg în fața ta dar nu întorc capul să vadă dacă îi urmezi".





miercuri, 25 iunie 2014

UN MOLDOVEAN ȘI O PRAHOVEANCĂ -CU DRAGOSTE DESPRE ISTORII NECONVENȚIONALE DIN MUSCEL

Motto:  "Hotărît, și Dumnezeu și țeara, pare că e prea generoși cu mulți! Ori că cei-ce trăiesc în belșug, sunt - ingrați ! "
Câmpulung, 15 August 1901
Leandru






Nu aveam de gând să scriu , cel puțin acum, nimic despre această carte. Am citit-o de prea curând sunt prea plină de ea și impresiile-mi sunt, încă, nesedimentate. Dar cred că, indiferent de câte ori aș citi-o, tulburarea mea va fi aceeași ca la prima lectură. Este al doilea volum al cărții cu același nume, pe care Sterian Pricope, un alt "adoptat" al Câmpulungului, îl oferă, cadou spiritual, orașului care l-a înfiat. 
La prima vedere...nimic spectaculos ! Istorie! Câmpulungul este plin de istorie! Respiră istorie și prin istorie. Orice elev, indiferent de pregătire și pretenții, măcar atât știe: Câmpulungul a fost prima capitală a Țării Românești. Multă lume știe asta și mai știe (dacă mai știe) câteva date rămase ca repere de cultură generală: mânăstirea lui Negru-Vodă, Scrisoarea lui Neacșu și, mai încoace-n timp, luptele date pe dealul Mateiașului în primul război mondial ( c-a fost și film).... Aro și...cam atât.
Probabil cu asemenea cunoștințe mărunte s-a înarmat și o plecată spre alte zări doamnă care îmi explica astăzi, plină de ifose, de ce nu s-ar întoarce aici, pentru nimic în lume. Pentru "distinsa", orașul ăsta nu reprezintă nimic! Nu-i bun de nimic! Nu se face nimic aici! Un târg uitat de lume și Dumnezeu, departe de mersul grăbit al veacului! Cunoaște Câmpulungul mai mult din auzite. Din auzite de la neamurile rămase în meleag și care privesc orașul din spatele perdelelor. Sau își poartă pașii târșiți de la un capăt la altul al bulevardului Pardon. Sunt convinsă că istoria acestui bulevard n-o cunosc. Și nici nu-i interesează.( Lor le recomand, in mod special, primul volum al "Istoriilor neconvenționale")
Polemica m-a determinat să reiau lectura "Istoriilor neconvenționale din Muscel". Și să o fac cunoscută și altora ! Mai ales celor care nu se mai obosesc să VADĂ ce-i în jurul lor, dincolo de futilele aparențe. 
Un om din alt meleag, venit aici din dulcea Moldovă, știe să vadă și să simtă pulsul acestui oraș. Sterian Pricope a găsit timp să se aplece cu dragoste asupra istoriei acestui oraș, a găsit cuvintele și gesturile tandre ale îndrăgostitului de amănuntele istoriei locale. A făcut-o prima dată anul trecut când a publicat primul volum al Istoriilor neconvenționale  Deși la fel de interesant ca și actualul, primul volum nu s-a bucurat, inițial, de o mare popularitate! Așa am crezut, cel puțin. Pentru că lansarea celui de-al doilea volum a demonstrat contrariu. 

Sala Primăriei plină de personalități si oameni la care nu te-ai fi așteptat să guste literatură, mai ales de specialitate! Oameni dornici să cunoască și altfel de istorie locală. Oameni dornici să afle, să cunoască, să știe de unde vin, de ce sunt acum, aici, care le sunt înaintașii, de ce sunt muscelenii mândri de ei și locurile lor. Oameni care, deși în școală aruncau probabil cu manualul de istorie în toți pereții, acum erau prezenți la o lecție de istorie. Pentru că istoria poate fi privită și explicată și altfel. A demonstrat-o Sterian Pricope.

Istorie neconvențională? Da. Câți dintre cei născuți-crescuți aici își cunosc, cu adevărat înaintașii? 
Căți știu- și cât știu- despre familia industriașilor Zamfirescu? Cei care, de la producția de lumânări și săpun de rufe au ajuns să fabrice cea mai fină ciocolată din Romania. Fabrica de ciocolată Zamfirescu era furnizor al Casei Regale!!! Produsul lor a câștigat gustul românilor sfârșitului de veac XIX, obișnuiți cu dulcegăriile orientale și turcești. Și, dacă la-nceput livrarea o făceau personal patronii, pedalând pe biciclete nu numai în București dar și la Ploiești, Giurgiu și în zona capitalei, la începutul sec.XX fabrica era mărită și modernizată
Dar, oare, despre Nicolae și Ștefan Golescu - muscelenii care au salvat cu sabia Mica Unire ne pot da ceva relații plimbăreții de pe bulevard?
Dar despre Gheorghe I. Brătianu, musceleanul care a purtat blestemul palatului de la Ruginoasa? Ce au în comun palatul lui Cuza Vodă și musceleanul?
Cred, de fapt sunt sigură, că nici despre Iorgu Dumitrescu, câmpulungeanul care și-a plătit cu fapte bune păcatul fără voie de a se fi căsătorit cu sora sa, nu ar putea să-mi povestească musceleanul cârcotaș
Și câți știu că tot un muscelean a câștigat în anul 1936 raliul de la Monte Carlo?
Sau, despre C.I.Parhon stalinistul din Muscel care l-a înlocuit pe Regele Mihai în fruntea statului român.
Se spune despre musceleni că-s gușați. Dar, citit-a cineva reportajele din Câmpulung și din Rucăr scrise de un gazetar din Arad in anul 1901? Într-unul din reportajele sale - "Țeara gușaților"- reporterul care semna cu pseudonimul Leandru, desfințează acest mit.

În afara datelor cu caracter stric istoric, lectura acestei cărți nu te poate lăsa nepăsător gândind la legăturile pe care Muscelul le-a avut din totdeauna pe plan istoric, social, economic, cultural cu toate regiunile țării. Prin stilu-i inconfundabil, Sterian Pricope reușește să transmită cititorului același sentiment de pioasă reculegere în fața trecutului, de respectoasă aplecare în fața a ceea ce înseamnă acest colț de lume, așa mic cum e, pentru noi, cei ce locuim aici, pentru cei de departe.
Ar fi foarte multe de spus dar, nu eu sunt în măsură să o fac! Eu nici măcar nu sunt musceleancă! Asta nu mă împiedică să iubesc orașul de adopție.  Să-l privesc admirativ sau critic. E bine ca fiecare să-și facă propria părere, fiecare are propria simțire!
Acum se construiește la Campulung. Orașul se modernizează. Mi-e drag să văd orașul schimbându-se sub ochii mei!  Poate prea încet, după părerea unora, Dar se schimbă. Se face acest lucru cu inerentele avantaje și dezavantaje specifice tuturor schimbărilor. De aici și până la a blama, total și fără discernământ, acest oraș e drum lung. Sau, ar trebui să fie!
Tot Sterian Pricope - moldoveanul- spune -și pe bună dreptate- intr-un eseu de o suta de cuvinte, eseu  premiat de Fundația "Diego de Sagredo":
"Câmpulungul își are stirpea nobilă pecetluită pe lespezi tombale la Bărăție și la Negru Vodă. Din munți și-a tras puterea, din zborul vulturului neatârnarea și din brazi semeția.Graiul și l-a așternut pe Scrisoarea lui Neacșu, curgerea sa necontenită prin vremurie e a râului care-l mângâie, iar dulceața îi e de măr de toamnă târzie. Onoarea și-a încrustat-o pe crucile juramântului, turlele bisricilor îi vestesc credința, istoria îi e turnată în busturi și vrednicia pe ziduri meșteșugite.
Prin toate acestea care-l fac unic și inconfundabil Câmpulungul e pagina dintâi a certitudinii și eternității românești!"