VĂ INVIT INTR-O CĂLĂTORIE PRINTRE AROMELE ŞI CULORILE DIN FARFURII ŞI PAHARE !
Dar sunt "...ca acele călăuze care merg în fața ta dar nu întorc capul să vadă dacă îi urmezi".
BON VOYAGE !
ADRIANA

duminică, 20 mai 2012

TOCHITURA DACICA , ENIRA ŞI ALIRA

Auzisesem dar, nu credeam! Si, ma mai gandeam din cand in cand: "Domne' ce-or fi mancat stramosii nostri?" Desi, logic era ca nu mancau nu's ce sofisticarii, ei bazandu-se, mai ales pe vanat. Intamplarea a facut ca, acum cateva zile, sa am un raspuns mai mult decat satisfacator.Ce va povestesc acum, e din auzite ! Din motive strict subiective nu am participat personal la pregatirea retetei, dar persoana care mi-a relatat ce s-a intamplat, e de toata increderea. Bine, bine, veti spune! Dar ce cauta ENIRA si ALIRA in povestea cu tochitura dacica?! Asta, dupa ce am incercat sa va conving de clasa simandicoasa a vinului bulgaresc!
Un bob zabava si veti vedea (citi) ! Incercati Dvs. reteta asta si discutam pe urma.
Deci! Cand v-o "pica" in mana un porc mistret, preferabil  mort, chemati rude, neamuri, prieteni, vecini si treceti la treaba. Pentru tochitura dacica  folositi o pulpa de porc, ficatul si rinichii aceluiasi.....
Alaturi, e obligatoriu sa mai aveti cativa carnati afumati, sunca afumata,ceapa, ardei gras, ulei, sare, si cativa, mai multi, bureti de padure. (a nu se folosi champinioanele chinezesti de la cutie! Macar de dragul autenticului retetei!)
Odata materia prima pusa la-ndemana, purcedem la supunerea ei focului.
Pulpa de porc, rinichii,  ficatul si costita se taie in bucati mici, carnatii se taie rondele si impreuna cu ceva ardei iute se pun la prajit. Se prajesc asa, cale de vreo......juma de ora', cat carnea sa fie cam jumatate patrunsa. Se scot bucatile din ulei,(presupun ca in reteta originala se folosea untura) si se pun intr-o cratita separat. In grasimea ramasa se calesc buretii taiati cam din topor,ceapa solzisori, cativa ardei grasi. Se tot amesteca in istoria asta pana cand se inmoaie bine de tot.
A venit momentul 0 !
Peste amestecul din ceaun se pun carnea, costita si maruntaiele prajite inainte. Se dau intr-un clocot si....
Ta, Taaaaaa, inainte de a pune bulionul se toarna o sticla de vin (sau jumatate, in functie de cat preparat aveti in ceaun). Gresit se spune ca la friptura, merge orice vin, chiar mai........fara pretentii. Mare greseala! Faceti efortul si folositi un vin bun! Veti vedea rezultatele! In cazul nostru un Merlot EASY by ENIRA sau romanescul Merlot ALIRA este exact ce se recomanda ! Ce-or fi folosit dacii, in loc de ENIRA sau ALIRA, n-as putea spune, dar aceste doua  Merlot-uri  sunt  parca facute pentru asa ceva!
Daca tot facem , apai sa o facem gospodareste !
Ati pus vinul? Ati pus bulionul ? A, bon, atunci continuati sa amestecati in tuciul care bolboroseste pe foc!  Dupa ce totul este gata, aruncati si niste mujdei de usturoi in chestia asta,si.............o mana de branza de burduf!
Daaaa! Stiu! Imi veti spune ca este total rupta de realitate reteta asta! Si asa este daca o raportati la "dieta rationala si sanatoasa" recomandata de specialistii teoreticieni. Ca practic.....Lasati!
A, daca nu sunteti de acord cu branza din tochitura, atunci, ca oricum invartiti si o mamamliga, serviti alaturi de tochitura, mamaliga cu un ou prajit si cu branza de burduf, peste!
O sa-mi reprosati ca asta nu e mancare, e moartea ficatului! Ia incercati si veti vedea ca nu este chiar asa! Mai ales daca, ajutati digestia si cu un ENIRA 2006 (daca mai gasiti) sau incercati cu ALIRA si succesul este garantat! De aia zic si, am mai zis-o: bulgarescul ENIRA se adapteaza -manusa, la preparatele traditional romanesti. Ca sa nu vorbim de romanescul ALIRA. Si cand zic traditional, vedeti ca vorbesc de strict traditional!
Dvs. incercati combinatia si eu astept comentariile!
Pofta bunaaa!

miercuri, 16 mai 2012

DESPRE MASTĂRŞEF

Nu sunt o telespectatoare pasionată ! Mă uit destul de rar la tv si, dacă mai este vorba şi de emisiunile de largă respiraţie intelectuală, cu format importat de te miri pe unde şi neadaptat ,cît de cît, la stilul nostru, eu una parolez. Sunt sătulă de prostiile mele n-am nevoie de importuri. Indiferent de unde ar veni ! (vecini, mass-media, etc.etc.)
Dar, atenţia mi-a fost atrasă de un articol apărut pe unul din site-urile pe care le urmăresc zilnic. E vorba de www.provin.ro. Un site al cărui "proprietar", Dan Micuda are păreri foarte pertinente apropo de băuturi şi bucătăreală. Fără pretenţii de mare cunoscător dar cu mult bun simţ şi , mai ales, cu mult realism. Ei bine, acum este vorba despre mult mediatizatul "MasterChef", emisiune de mare angajament si cu mare priză la public.
Mi-am adus aminte că, "trecînd prin canalele tv" doar, doar oi găsi ceva de Doamne ajută,  am dat şi eu peste emisiunea asta. O aglomerare de strigăte, gesturi rupte, concurenţi stresaţi, farfurii al căror conţinut mie, personal, nu-mi spunea nimic. Se spune despre emisiunea asta că se vrea o" fascinantă competiţie culinară" care, să transmită participantului şi eventual telespectatorului, "bucuria de a găti" ! Poftim? De aşa o bucurie stresantă eu una mă lipsesc! Dar, aflu din articolul lui Dan că nici măcar cu informaţiile nu stau prea grozav mastărşefii ăştia!  Ba din contră, putem spune! Pentru ca, eu nu am văzut emisiunea respectivă, îl las pe Dan să vă povestească :
"Recunosc! Ma uit la Masterchef! Fara sa am pretentii de mare maestru culinar ma mai descurc cu cutitul prin bucatarie fara sa imi tai degetele…
Ce am aflat din episodul de aseara (de fapt de la concurenta Andreea care le explica chestia asta la niste clienti): ca in bucataria moderna nu mai conteaza asocierea clasica a vinului cu mancarea si merge si vinul rosu la peste…Pe bune?
Probabil ca daca ai vreun somon, peste spada sau vreun ton te mai risti la vreun Pinot light sau vreun Beaujolas Cru mai lejer, dar la dorada si cod nu cred ca vrei sa  servesti vin rosu.
E posibil ca informatia tinerei respective sa fie preluata de la cercetatorii care au descoperit ca vinul rosu ajuta pestii sa traiasca mai mult. Pacat totusi ca avem nevoie de ei morti in bucatarie…

In plus aflam cateva cadre mai incolo si cine are contract de plasare produse cu emisiunea: Domeniile Samburesti. Nu am nimic cu vinurile lor, nu ma pronunt pe subiect pana nu le incerc. Chiar am inteles ca au luat si niste medalii prin China (desi cred ca era mai aproape faimosul Bruxelles).
Totusi, intrebarea care imi vine evident si firesc in minte este: ce vin rosu de la Samburesti merge cu peste? Adica cu dorada si cod in sosuri usoare si garnituri de legume, care se gateau aseara la Masterchef ?
 Ei? Despre ce vorbeam? Păi, in ritmul ăsta, imbrac o tradiţonală mămăligă in cremă de ciocolată şi o declar ....nonconformism! Bucătărie modernă ! Recomand ca vin  un "Chateau Lafitte retour des Indes 1848"! Ca să fie treaba treabă şi toată lumea mulţumită.! Nu întelege nimeni nimic, nici eu nu prea ştiu despre ce vorbesc  dar, "dă bine pe sticlă"!
Lăsînd gluma la o parte.
 Inteleg că emisiunile nu sunt făcute pentru specialişti sau cel putin cunoscători ci, pentru cei mulţi, Ei asigură rating-ul şi, implicit cîştigul producătorilor.
Dar, dacă ei, cei mulţi nu cîştigă nimic din chestia asta, măcar de sfaturi de bun simţ să aibă parte !