CÂRCOTELI "PE REPEDE -NAPOI" DESPRE GOODWINE 2013

Acum, când GoodWine , ediţia de primăvară a acestui an, a devenit, cumva, istorie îndrăznesc să-mi spun şi eu câteva păreri, păsuri dacă vreţi. Nu foarte multe şi poate nici cele mai pertinente dar...sunt păreri. Personale. Despre vinuri, noutăţi sau nu în materie, au scris mult şi bine bloggerii. Eu vreau să vorbesc despre câteva aspecte culese "de pe margine". 

 M-am numărat printre cei "mai primii" sosiţi la Targ. Adică vineri dimineaţa, pe la ora 8.30 - 9, când incă se muncea la aranjarea standurilor, ridicarea foliei protectoare de pe mochetă, etc, tot ce se face pentru deschiderea evenimentului. Miros de Prenadez, gudron, miros de... inchis. Imi ziceam că, se va face o aerisire rapidă şi vom scăpa de inconvenientul ăsta. Ei, bine, NU. N-am scăpat de el (mirosul) pe tot parcursul celor trei zile!!! Amestecat cu cel de la standurile culinare.........o fericire, mai ales pentru producatorii de vin, aflaţi în imediata apropierea acestor standuri. Nasol !    

O altă problemă, remarcată de altfel la toate ediţiile anterioare şi, evident, prezentă şi acum. Toate ediţiile GoodWine s-au desfăşurat in martie sau noiembrie, luni reci. Vii îmbrăcat mai gros, cu o haină, palton, ceva. Ca vizitator, în atmosfera Targului, in incinta bine încălzită, vrei să te simţi cât mai lejer şi, în consecinţă să laşi undeva (haina, paltonul). Dar eşti obligat să le cari după tine ! Cel puţin o oră - două cât stai pe acolo!! Intr-o mână paharul de degustare, intr-o mână geanta sau ce mai ai, paltonul spânzurat de umăr, dacă nu,  vorba aia in....a treia mână !!! Mai mult decât incomod. Standiştii îşi împrăştie hainele pe unde apucă, respectiv pe la standurile care au benere, posibil "ascunzătoare" de paltoane, căciuli, fulare, genti ! Pentru că nu există şi nu a existat o garderobă, un loc în care, chiar contra unei sume modice, să-ţi poţi lăsa, civilizat, surplusul de ţoale. Nu cred că ar fi o problemă insurmontabilă pentru organizator!!! Cred!

În prima zi, de pe la prânz, atmosfera se animă. Încep să vină vizitatorii, lume de toate felurile.  N-ai soluţie, nu poţi restricţiona accesul. Odată cu biletul de intrare se înmânează şi paharul de degustare. Dar, ca totdeauna, mulţi nu se mulţumesc numai cu un pahar! A, nu! Sunt mult mai atractive paharele de la standuri. Şi, ca nişte buni cunoscători, ştiu să aprecieze calitatea! Aşa că, omul vrea să aprecieze şi să se bucure cât mai mult timp de calitatea respectivă. Cât mai "în linişte" şi cât "mai acasă"!!! Ca standist, nu-ţi rămâne decât să oftezi a pagubă uitându-te cu jind la numărul de pahare din dotare care scade simţitor de la o zi la alta! Asta am mai spus-o dar, degeaba! Educaţia nu se face în perioada unui eveniment!......

Vazând inghesuiala de la standurile producătorilor şi faptul că mulţi chiar erau sincer interesaţi de detalii despre vin şi achiziţionerea lui în cantităţi mai mari, mă intrebam de ce nu există o zi sau cîteva ore in care, producătorii să poată sta numai la dispoziţia HORECA-rilor . Răspunsul primit a fost unanim, acelaşi. Nu există interes pentru aşa ceva! Bravo! S-a încercat formula dar, nu a existat interes chiar din partea celor care puteau lua legătura cu producătorii !!! Atunci, mă socotesc eu, in cadrul Târgului, nu ar putea fi amenajat un spaţiu în care,să se poată purta asemenea discuţii chiar in zilele evenimentului? Poate aşa, vor fi mai la-ndemana ! Zic si eu! Cam asta ar fi, aşa, pe repede-napoi, în fuga condeiului (tastaturii).

Şi aş mai cârcoti ceva:  la ediţiile anterioare "s-a făcut vorbire" (ce-mi place expresia asta :-))) )  despre standul celor de la WineRo, ca fiind unul micuţ, inghesuit, găzduit de cei de la Asociatia Somelierilor. Corect !!! Acum însă, nu s-a remarcat, în scris cel puţin, standul modern, aerisit, al acestui producător ! Cum am spune, "la vinuri noi stand nou"! Vinul a fost apreciat ca atare înghesuiala (nu numai la

 privit şi degustat) de la stand a stat mărturie .
Cam asta ar fi! Din punctul meu de vedere, cel puţin !

CASA SATTLER - PUŢIN ZÂMBET, PUŢINĂ ISTORIE

O mai fi cineva in Pitesti care sa nu fi auzit de "Casa Sattler"? Nu-mi prea vine a crede! Dar foarte putini stiu ca acest restaurant, de o certa valoare, are un istoric cel putin ciudat. Si, sa va spun de ce, ca sa va minunati si sa va bucurati asa cum m-am minunat si bucurat eu, cand am auzit povestea ei. 

Undeva intre anii 1850-1960, Heinrich Sattler, un neamt pripasit pe aici, Dumnezeu stie cum si de ce, cumpara imobilul din strada Bratianu nr 34. Din cate se cunoaste, aici se afla un HAN. De profesie tamplar, lui Sattler nici nu i-a trecut prin minte sa continue traditia locului si, la aceasta adresa, construieste un atelier de tamplarie si se pune "nemteste" pe treaba. Se casatoreste, angajeaza muncitori si se pare ca alegerea lui nu a fost tocmai una nefericita. Baietii lui, Konrad si Carol, continua traditia tatalui. Orasul capata intre timp alta infatisare si familia Sattler isi aduce contributia la dezvoltarea lui. In atelierele Sattler vad lumina zilei adevarate opere de arta lucrate in lemn, lucrari care vor impodibi biserica Sf. Vineri din Pitesti, bisericile greco-catolice din Campulung si Pitesti. Binalele , usile, ferestrele Liceului Brancoveanu au iesit tot de pe portile aceluiasi atelier. Si, ca sa ne minunam indeajuns, trebuie spus ca tot ei au fost cei care au primit comanda pentru mobilierul de la Fabrica de avioane de la Colibasi.
Cine nu a trecut, la intrarea in Pitesti pe sub celebrul deja pod ?
Ei bine, la vremea respectiva, partea de lemn a podului a fost construita tot de aceeasi firma Sattler.In tot acest timp, data fiind dezvoltarea firmei, aceasta era dotata la cele mai inalte standarde tehnologice, utilajele fiind aduse din Germania.
Neamtul, tot neamt! Pana nu face el lucru socotit, nu se lasa.
Din pacate, istoria nu a tinut seama de asa ceva si a urmat o perioada neagra: nationalizare, presiuni religioase. Familia Sattler, persecutata politic, pleaca in Germania. Atelierul este nationalizat dar isi pastreaza specificul si aici se va construi recuzita pentru teatrul din Pitesti.
Si acum vine partea , cel putin ciudata! Sau, cum ar zice Caragiale: "ca sa vezi ce este viata asta si unde te poate duce ea!" Spuneam ca, initial, pe locul cumparat de Sattler a fost un HAN. O carciuma prapadita, un birt, un ....ce sa va mai spun? Ei bine, incepand din 2006, mai exact din 14 aprilie 2006 in fostul han, fosta firma de tamplarie, functioneaza actualul elegant restaurant "CASA SATTLER"! Ca sa nu mai punem la socoteala ca era propusa pentru demolare in '89, desi ca arhitectura este una din piesele de rezistenta ale orasului.
 Si, uite-asa, daca asta a fost sa fie, asta e!

Atata ca diferenta intre ce a fost si ceea ce este acum, este de necomparat! Emblematic in peisajul Pitestiului, restaurantul "CASA SATTLER" ofera o ambianta deosebita si, in acelasi timp diferita cu ce ne-au obisnuit restaurantele in general si cele de provincie in special. Ce sa va mai povestesc eu? Treceti pe acolo si veti fi mai mult decat impresionati de meniul international. Poftiti de gustati un piept de rata, un adevarat "foie gras" sau un steak de vita.
Si, daca tot ati intrat, macar din curiozitate intrebati, si vi se va raspunde ca aici va stau la dipozitie cam 180 de titluri de vin. Asta ca sa nu mai pomenesc de diversitatea de "single malt", se pare- unica la nivel national. Nu stiu daca fotografiile care urmeaza articolul va vor convinge. Eu cred ca DA! In spatele lor , ceea ce nu se vede, este o cantitate enorma de munca si aport financiar, urmasii tamplarilor Sattler, mergand pe acelasi principiu nemtesc: lucrul facut temeinic. Si uite, ca au gasit si aici la noi, oameni care cred inca in acelasi principiu. Daca mai sunt oameni ca ei, referindu-ma acum la echipa manageriala a restaurantului, E BINE! E inca BINE!