VĂ INVIT INTR-O CĂLĂTORIE PRINTRE AROMELE ŞI CULORILE DIN FARFURII ŞI PAHARE !
Dar sunt "...ca acele călăuze care merg în fața ta dar nu întorc capul să vadă dacă îi urmezi".
BON VOYAGE !
ADRIANA

miercuri, 10 aprilie 2013

CASA SATTLER - PUŢIN ZÂMBET, PUŢINĂ ISTORIE



O mai fi cineva in Pitesti care sa nu fi auzit de "Casa Sattler"? Nu-mi prea vine a crede! Dar foarte putini stiu ca acest restaurant, de o certa valoare, are un istoric cel putin ciudat. Si, sa va spun de ce, ca sa va minunati si sa va bucurati asa cum m-am minunat si bucurat eu, cand am auzit povestea ei. 
Undeva intre anii 1850-1960, Heinrich Sattler, un neamt pripasit pe aici, Dumnezeu stie cum si de ce, cumpara imobilul din strada Bratianu nr 34. Din cate se cunoaste, aici se afla un HAN. De profesie tamplar, lui Sattler nici nu i-a trecut prin minte sa continue traditia locului si, la aceasta adresa, construieste un atelier de tamplarie si se pune "nemteste" pe treaba. Se casatoreste, angajeaza muncitori si se pare ca alegerea lui nu a fost tocmai una nefericita. Baietii lui, Konrad si Carol, continua traditia tatalui. Orasul capata intre timp alta infatisare si familia Sattler isi aduce contributia la dezvoltarea lui. In atelierele Sattler vad lumina zilei adevarate opere de arta lucrate in lemn, lucrari care vor impodibi biserica Sf. Vineri din Pitesti, bisericile greco-catolice din Campulung si Pitesti. Binalele , usile, ferestrele Liceului Brancoveanu au iesit tot de pe portile aceluiasi atelier. Si, ca sa ne minunam indeajuns, trebuie spus ca tot ei au fost cei care au primit comanda pentru mobilierul de la Fabrica de avioane de la Colibasi.
Cine nu a trecut, la intrarea in Pitesti pe sub celebrul deja pod ?

Ei bine, la vremea respectiva, partea de lemn a podului a fost construita tot de aceeasi firma Sattler.In tot acest timp, data fiind dezvoltarea firmei, aceasta era dotata la cele mai inalte standarde tehnologice, utilajele fiind aduse din Germania.
Neamtul, tot neamt! Pana nu face el lucru socotit, nu se lasa.
Din pacate, istoria nu a tinut seama de asa ceva si a urmat o perioada neagra: nationalizare, presiuni religioase. Familia Sattler, persecutata politic, pleaca in Germania. Atelierul este nationalizat dar isi pastreaza specificul si aici se va construi recuzita pentru teatrul din Pitesti.
Si acum vine partea , cel putin ciudata! Sau, cum ar zice Caragiale: "ca sa vezi ce este viata asta si unde te poate duce ea!" Spuneam ca, initial, pe locul cumparat de Sattler a fost un HAN. O carciuma prapadita, un birt, un ....ce sa va mai spun? Ei bine, incepand din 2006, mai exact din 14 aprilie 2006 in fostul han, fosta firma de tamplarie, functioneaza actualul elegant restaurant "CASA SATTLER"! Ca sa nu mai punem la socoteala ca era propusa pentru demolare in '89, desi ca arhitectura este una din piesele de rezistenta ale orasului.
 Si, uite-asa, daca asta a fost sa fie, asta e!

Atata ca diferenta intre ce a fost si ceea ce este acum, este de necomparat! Emblematic in peisajul Pitestiului, restaurantul "CASA SATTLER" ofera o ambianta deosebita si, in acelasi timp diferita cu ce ne-au obisnuit restaurantele in general si cele de provincie in special. Ce sa va mai povestesc eu? Treceti pe acolo si veti fi mai mult decat impresionati de meniul international. Poftiti de gustati un piept de rata, un adevarat "foie gras" sau un steak de vita.
Si, daca tot ati intrat, macar din curiozitate intrebati, si vi se va raspunde ca aici va stau la dipozitie cam 180 de titluri de vin. Asta ca sa nu mai pomenesc de diversitatea de "single malt", se pare- unica la nivel national. Nu stiu daca fotografiile care urmeaza articolul va vor convinge. Eu cred ca DA! In spatele lor , ceea ce nu se vede, este o cantitate enorma de munca si aport financiar, urmasii tamplarilor Sattler, mergand pe acelasi principiu nemtesc: lucrul facut temeinic. Si uite, ca au gasit si aici la noi, oameni care cred inca in acelasi principiu. Daca mai sunt oameni ca ei, referindu-ma acum la echipa manageriala a restaurantului, E BINE! E inca BINE!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu