VĂ INVIT INTR-O CĂLĂTORIE PRINTRE AROMELE ŞI CULORILE DIN FARFURII ŞI PAHARE !
Dar sunt "...ca acele călăuze care merg în fața ta dar nu întorc capul să vadă dacă îi urmezi".
BON VOYAGE !
ADRIANA

joi, 29 noiembrie 2012

GOODWINE - TREI ZILE DE TOAMNA

Cu ceva întîrziere, ce-i drept, îmi permit să-mi spun şi eu cîteva păreri referitoare la  Tîrgul de vinuri GoodWine, ediţia de toamnă. Trei zile, 23-25 noiembrie, spectacol total. Şi, pentru că, aşa cum spun de obicei în asemenea cazuri, voi spune şi acum: fotografiile pot fi mai convingătoare ca mine.Tot ce pot spune acum este că, personal, nu cred să mă fi simţit aşa bine......ohoo, de la prima ediţie. A nu fi înţeleasă greşit. Nu aduc nici un blam ediţiilor anterioare ! Dar acum... 
Spaţiul muuult mai generos,unul din pavilioanele Romexpo, participanţi numeroşi, vinuri selectate, public cunoscător - net superior numeric celor veniţi numai după un pahar de vin gratis, atenţie deosebită pentru degustători, foarte puţini "palmieri" (standiste  frumuşele dar habarniste în materie).
Cum spuneam, spaţiul a fost bine ales, bine împărţit. A dispărut acea aglomerare haotică de la standuri, aglomerare care împiedica şi participantul să-şi prezinte produsele şi vizitatorul să se dumirească vis-a-vis de ce cumpără, de ce ar vrea să aleagă. Spatiul ziceam, dat posibilitate ofertanţilor să-şi expună vizibil produsele, produse care nu erau nici puţine, nici modeste, nici de acelaşi fel.. Show-uri culinare,concursuri de sommelerie, întîlniri cu nume grele în lumea vinului şi demonstraţii de mare clasă din partea producătorilor,  standuri pentru vin, standuri cu ciocolata sau trufe, sticlărie sau butoaie, toate s-au bucurat de această dată de spaţiu suficient. Ca atare şi imaginaţia s-a putut desfăşura-n voie iar standurile au fost mult mai vesel aranjate ca pînă acum.
 In pofida faptului că vizitatorii au fost mai numeroşi ca altădată atmosfera nu a mai devenit apăsătoare. (Mă gîndeam cu groază la după-amiezele deja cunoscute de la ediţiile anterioare cînd, pe la orele 16-17, aerul devenea de-a dreptul irespirabil şi căldura inăbuşitoare). Şi, chiar mă întrebam dacă vizitatorii mai înţeleg ceva din ce degustă. Acum, vizitatorii s-au putut bucura civilizat de produsul oferit spre degustare şi explicaţiile producătorului
Serviciile oferite participanţilor au fost de asemenea mult superioare celor de la ediţiile anterioare. Au dispărut de exemplu, cozile de la spălatul paharelor. Indiferent cîte ar fi fost, spălatul paharelor nu dura mai mult de 5 min.
Ce să mai spun? Cătălin Păduraru a exprimat, în cuvinte simple, un adevăr incontestabil: ediţia din aceasta toamnă a GoodWine 2012 va rămîne de referinţă. Va fi înainte sau după TOAMNA 2012.
Dar, înainte de a vă lăsa să priviţi cîteva fotografii , aş mai avea de făcut o observaţie. Timp în care, in expoziţie se făceau eforturi educaţionale întru desluşirea lumii vinului, pe aleea centrală de la Romexpo se vindea...(daţi clik pe foto !!!)
Despre ce am degustat şi mi-a plăcut, despre producători noi şi interesanţi, despre ciocolată, trufe, vinuri dulci şi istorie....săptămîna viitoare.

 

 
























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu