MICLAUSENI

 A trebuit, probabil, sa trec cativa zeci de ani prin viata cat sa ma conving ca nimic pe lumea asta nu e intamplator; totul se petrece cu un anumit scop bine stabilit de destin. Probabil, intamplarile devenite lectii, vin atunci cand ai capacitatea de a le asimila. Ai de-a face cu oameni locuri si-ntamplari exact in momentul in care acestea iti pot influenta cursul vietii. Si asta, indiferent de varsta sau experienta capatata anterior.. 
Nu este filozofeala ieftina este exact ce am simtit cand, prima data, in cei 60 de ani impliniti, am fost in Moldova. De ce sa nu recunosc? Plecasem si eu cu aceleasi idei preconcepute ( bine ca nu erau fixe) : eeeh...moldovenii !
Moldova - cat am vazut si moldovenii - cati am cunoscut! A fost suficient cat sa-mi schimbe impresia bazata pe ce auzisem de la unu' de la altu'  ( intre noi fie vorba, persoane la fel de necunoscatoare ca si mine).
De cand am trecut de Buzau, orizontul a inceput sa se unduiasca dupa forma dealurilor si graiul celor care urcau la diferite statii de pe treseu capata parfumul de levantica , soare si miere al meleagului. Depasisem asprimea campiei si a cuvintelor muntenesti, ramasesem singura pasagera care venea de la Bucuresti, intr-un autocar plin de moldoveni. 
Destinatia finala era Miclauseni. Dar am stat o zi in Bacau. O zi care a reusit sa-mi coloreze obrajii cu acea tenta de roz-jena fata de ideile mele preconcepute. Cei cu care am stat de vorba, nu mi-au trantit muntenescul-"verde-n fata" ti-am spus eu!?" Nuuu ! Au un simt al umorului deosebit de fin: iti pot face chiar reprosuri dar pe un ton si intr-o maniera care nu supara (daca"te prinzi" - bine; daca nu...nu-i cu suparare dar e problema ta) si nu iti aduc pe buze replica taioasa. 
Dar, despre Bacau, despre soseaua cu patru benzi care leaga Buzaul de Iasi si care e mai dreapta ca parchetul din casa, despre satele cu case si curti nespectaculoase dar delicat ingrijite, altadata! 
Astazi vreau sa va povestesc despre Miclauseni, cunoscut, celor mai multi, din filmul lui 
Sergiu Nicolaescu "Orient-Express". Dar sa lasam filmul ca avem chestii mai imporatnte, zic ! 

Miclauseni. Un punct pe harta. O statie de autobuz.  O padure deasa. Atat de deasa, ca, nu numai ca nu vezi dar nici nu-ti vine a crede ca, undeva , in mijlocul ei, poate fi adapostit un castel. Este ceva ...ca-n basmele copilariei. Este castelul povestilor copiilor din toate timpurile si de pe toate meridianele. Il vezi aievea si vrei sa crezi ca-i locuit de zane si cavaleri in armura. 

 Trebuie sa fii total nerealist sa-ti imaginezi ca ai putea reda istoria castelului intr-un articol de blog. Normal, mi-ar trebui cate un articol pentru fiecare sala a castelului, pentru fiecare anexa , pentru fiecare piatra sau obiect adapostite de minunea asta. Dar, pentru simpla informare, am sa folosesc cateva paragrafe din zbuciumata lui istorie, pasaje preluate din "Wikipedia"  Si asta pentru ca , oricum, nu as reusi sa redau accentul moldovenesc al d-lui Sebastian, administratorul domeniului.( in paranteza fie spus, in asemenea loc si context, ai impresia ca accentul moldovenesc este "special conceput" pentru a povesti istorie)

Dar, pentru cei care au uitat ce inseamna o poveste, Wikipedia spune: "Castelul Sturdza de la Miclăușeni, cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza, este un castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria, în satul Miclăușeni. În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și este inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2010.
In jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit vornicului Miclăuș (1380-1440), membru în Sfatul Domnesc, o moșie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului. Moșia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăușeni . Între anii 1880 și 1904, George Sturdza a construit pe amplasamentul vechiului conac un frumos palat în stil neogotic târziu, fiind o copie a castelelor feudale apusene și amintind de Palatul Culturii din Iași, dar și de Palatul Domnesc din Ruginoasa. Planurile construcției au fost realizate de arhitecții Iulius Reinecke și I. Grigsberg. Pe pereții construcției se află următoarea inscripție: „Casa ridicată aici de strămoșul Ioan 1752, sub Matei Ghica Principe, adăugându-se de către Dimitrie biserica și grajduri, sub Ioan Sandu Sturza Principe, mărită și înconjurată cu grădini de Alexandru și Ecaterina părinți, sub Mihail Grigore Sturza Principe, fiind adăugat manej în anul de la Hristos”.

 Castelul Miclăușeni este construit în stil neogotic cu elemente de baroc. Clădirea a fost ridicată la sfârșitul sec. al XIX-lea pe locul unui conac boieresc mai vechi din sec. al XVIII-lea, o parte din construcția veche fiind înglobată în actuala clădire, ea aflându-se în aripa estică a castelului.

Castelul Sturdza are etaj și mansardă. Pereții exteriori ai clădirii au fost împodobiți cu numeroase decorațiuni în altorelief, printre care și steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie și o ramură de măslin sau elemente simbolice, realizate în anul 1898 în stilul Art Nouveau de către arhitectul Iulius Reinecke. Acesta fusese ajutat de către Maria Sturdza, care ilustrase ca pictoriță multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin și prieten apropiat al familiei Sturdza. ^[6]

Influențele neogotice se regăsesc în decorațiuni cum ar fi: turnulețe gotice, armuri medievale, sală de manej, dictoane latinești înscrise pe pereți, turn de intrare cu pod peste șanțul de apă." Pentru cei interesati numai de datele istorice, Wikipedia spune mai multe si mai "en détail":

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Sturdza_de_la_Micl%C4%83u%C8%99eni)

Pareri personale :

Pentru cei care vor sa simta istoria nu exista decat un singur fel de a o face: sa mearga acolo. Totul respira istorie. Si, cat de pragmatic sau...nesimtitor ai fi te imbibi cu atmosfera veacului. Tipatul devine soapta, pasul alert - linistita plimbare. Nervii si grijile contemporan-diurne nu au loc la Miclauseni. Nu-s televizoare, semnalul la "mobil" numai din anumite zone si, numai daca vrei. Daca nu vrei...n-ai semnal. Si, nu vrei ! Pentru ca atmosfera de acolo e incompatibila cu zbarnaitul telefonului si laptopul pare o profanare asezat pe masuta din camera in care esti cazat. Pentru ca, peste noapte, poti ramane in complex, la "Casa Macrina". Construita anterior castelului, "Casa Macrina" fosta dependinta si transformata in casa de oaspeti, poarta numele

ultimei mostenitoare a familiei Sturza, Ecaterina, calugarita sub numele de Maica Macrina. Interiorul camerelor, deosebit de auster, judecat dupa canoanele cazarilor actuale, este atat de "rupt" de lumea actuala,incat mai mult obliga decat imbie la meditatie si reculegere. Si, bine face ! 

Ai venit aici pentru un pas inapoi in timp. Pentru "celular", calculator, stiri cretine la tv. si alte asemenea, ai alte multe zile la dispozitie, prins in ritmul grabit al secolului.

Dar, nu strica nimanui, cred, daca sta cateva zile sau nopti, fata-n fata numai cu propria persoana. Cateva zile si nopti in care constientizezi propria ta valoare in fata istoriei. Cam cat esti si ce reprezinti in fata istoriei si a timpului. Si cat conteaza, in fata lor, zbaterile materiale.

 Ei, dar uite ca v-am tinut de vorba si nu v-am spus mai nimic despre Miclauseni. Poate data viitoare !