SĂRBĂTOARE DULCE

 Cu bune, cu mai puţin bune, cu vise împlinite sau deşarte speranţe, cu plecări sau reîntoarceri, cu speranţele fiecărei zile, 2012, pas cu pas, zile şi nopţi, a trecut. Pe LÎNGĂ sau PRIN noi ! Percepţia timpului este subiectivă şi nu s-a născut specialistul care să inventeze, pe această temă, o regulă unanim valabilă.(Slavă Domnului !)
Dar nu pentru filozofeală in deşert bat la tastatură in seara asta! ! Am o tastatură deşteaptă -lucru mare, domne'- şi ea ar fi prima care nu m-ar lăsa să fac aşa ceva. Ziceam dară că, 2012 s-a cam terminat. Se termină cînd vrea el şi cînd îi e sorocul, cum s-a terminat fiecare an, din veacuri. Nu cînd vor prezicătorii cu minţi scrîntite.( Dar asta-i altă poveste !)
In consacrata şi glorioasa tradiţie, il aşteptăm pe 2013 cu mesele pline de bucate. (Urăsc expresia asta !). Ei, dar ca să nu fac notă discordantă (aşi !) şi pentru că zilele trecute m-am delectat cu o prăjitură care, mie personal mi-a plăcut foaaarte mult, ce mi-am zis? Poate mai sunt mămici, bunici, cuscre, între a doua şi a cincea vîrstă - ca şi mine de altfel- şi cărora, ca şi mie, le place să construiască o prăjitură. Prăjitură din copilărie, din aceea de-ţi înghite chile de zahăr şi făină, de pe vremea cînd praful de copt nu exista, nici amelioratorii, nici afînătorii; de pe vremea cînd cuptorul sobei din bucătărie cînta arome de Crăciun. Prăjitura aceea pe care o faci cu drag, in momente de relaxare, lălăind ceva ce ar trebui să semene a melodie şi cînd ai sentimentul că nimic rău nu se poate petrece dincolo de zidurile bucătăriei tale. De pe vremea cînd CRĂCIUNUL era marea Sarbătoare a iernii, nu REVELIONUL. Rău îmi pare că nu am şi poze cu respectiva prăjitură dar, aveţi toată încrederea !!! Nu aveţi cum să o greşiţi şi, în final, iese exact cum a fost scrisă.
Să purcedem dară, aşa cum erau trecute reţetele în caietele bunicilor, cu cantităţile :
3 ouă, 1 cană zahăr,1 cană nucă măcinată, 1 pahar miere, o jumate chil făină.( nu uitati un praf de sare!)
Din cele mai sus zise se face un aluat vîrtos care se dă la rece de azi pe mîine.
A doua zi, se împarte aluatul in patru foi care se coc ticăit pe fundul tăvii.(tava de aragaz)
Între timp, se bate cu convingere şi aplicaţie un pandişpan din 5 ouă, 5 linguri zahăr şi 5 linguri făină ( nu uitati praful de sare!) în aceeaşi tavă de aragaz (sau una la fel ca mărime).
S-au copt? Să le fie de bine! Puneţi-le pe un grătar, pe un şervet - ceva, în bucătărie.
Acum, luaţi de migăliţi la o cremă de vanilie, de aceea făcută dintr-un litru de lapte; să nu vă-mpingă păcatul să stricati toată munca de pînă acum cu creme de "la plic".
Deci, 1 lirtu lapte, 4 linguri de făină,1 cană zahăr, două ouă. Cît amestecati 3/4 lapte cu cele pomenite, lasaţi să fiarba restul de lapte cu o bucăţică de vanilie. După ce au
 fiert bine, adăugaţi amestecul rece. Amestecaţi bine. Să nu se prindă şi să nu regretaţi munca de pînă acum. După ce tot amestecul s-a îngroşat, luaţi de pe foc, răcoriţi-l şi mai amestecaţi in el o jumătate de pachet de unt. ) Ştiu, am folosit pînă acum de cinci ori cuvîntul amestecaţi dar...asta-i situaţia!
 Şi cu asta cam basta, am terminat ce-a fost uşor! Acum, începe montajul ! E bine să împărţiţi de la început crema în patru porţii egale.Una din cele patru foi se pune pe un platou, se acopera cu 1/4 din cremă. Se pune a doua foaie. Din nou cremă. Deasupra lor se pune pandişpanul care, la rîndul lui se unge cu cremă. Se pune deasupra lui a treia foaie, şi....iar cremă. În sfîrşit, apoteotic se aşează ultima foaie: Evident, e păstrată a mai făţoasă!  
Ascundeţi creaţia de ceilaţi membri ai familiei (vreo două zile). Abia pe urmă o puteţi prezenta onorabil, adică numa' bună de fragedă şi aspectoasă.Tăiată-n romburi, pătrate, cum vă lasă inspiraţia!

Dar, la aşa o creaţie musai merge şi un vin pe măsură.
La fel de bun, la fel de dulce, la fel de "de demult", la fel de plin de istorie. Un "DESERT STIRBEY", un vin care te duce cu gîndul la mierea de salcîm, la dulceaţa de trandafiri, la aromă busuiocului. O Tămîioasă Românească din viile Drăgăşanilor, din boabe de strugure uitate la căldura verii şi lăsate să se ghiftuiască de soare şi dulceaţă. Nu e acelaşi vin, evident, dar, "CASA CAPŞA" recomanda petrecăreţilor REVELIONULUI din 1903 , ca "VINS" , alături- ba chiar inaintea unui "POMMERY GRENO SEC FRAPPE", un "DRĂGŞANI CRU ŞTIRBEY".

Eticheta  sticlei de acum reproduce originalul din 1903. Calitatea vinului din paharul "de acum" l-ar face mîndru de aşa urmaşi pe prinţul Barbu Alexandru Ştirbey care avea mîndria calităţii desăvîrşite a vinurilor produse la Drăgăşani. Vinuri care, incă de atunci erau apreciate în ţară  şi la Curţile europene. Atunci, prinţul nu avea de unde să ştie că, peste aproape două secole, nepoata lui, Baroana Ileana von Kripp va reînvia tradiţia. Si, că un neamţ, pe numele său Oliver Bauer, mai român ca mulţi români, va readuce vinul de pe domeniile Ştirbey acolo unde a fost şi este locul său. Pe culme! 
 Cu numai 9,5% alcool,"DESRET ŞTIRBEY" e o încîntare, e vinul pe care-l bei fără niciun fel de regrete. Nici atunci, nici...după. Asta, ca să nu vă spun că, dacă nu staţi foarte bine la capitolul răbdare, il puteţi lua cu dvs. în bucătărie să vă mai potoliţi setea şi să vă alimentaţi starea de bine şi relaxare cît timp "negociaţi" cu prăjitura. E vinul care, în toiul iernii îţi plimbă prin gură aromele verii! Şi care, vara, îţi clăteşte gura de arşiţă. 
 Încercaţi combinaţia asta de vin şi prăjitură "de la mămăiţa de la Domnesti" şi-mi veţi da dreptate. 
Sper! Gusturile nu se discută!!!

Ei, eu cam asta am vrut să vă spun. O poveste frumoasă şi gustoasă, intr-o seară de iarnă, la sfîrşit de an. 

Si, pentru că a venit vorba de vinurile de la Ştirbey, v-aş invita să întîmpinăm ANUL NOU cu o cupa de SPUMANT ŞTIRBEY !

LA MULTI ANI !!! 
ŞI, FIE CA ANUL CARE VA ÎNCEPE SĂ VĂ ADUCĂ FIECĂRUIA MULTĂ SĂNĂTATE ,CĂ-I MAI BUNĂ DECÎT TOATE ŞI, MĂCAR O PARTE DIN DORINŢE SĂ VI SE INDEPLINEASCĂ !!!
LA MULŢI ANI !!!